Giorgiana Radu-Avramescu
Bună noapte! sau Buni zori!, dragul meu! Nu știu cum e mai potrivit să te salut. E trecut bine de miezul nopții. E foarte aproape de zori, pe care nu-i întrevăd luminoși. La granița fină dintre cei doi poli îți scriu. Sfârșit și început. Noaptea se încheie, ziua se naște. Ca de altfel totul. Tot ce începe se sfârșește, tot ce se sfârșește își are un nou început. Noaptea asta nu mi-a fost prietenoasă, ca atâtea altele. Poate vremea e de vină. Vântul de gheață, ca vântul singurătății, bate. Cu nonșalanță îmbrățișează ce-i apare în cale. Pomi, case, frunze, florile toamnei uitate înflorite în pervazul iernii, statuile pietrelor, oameni alcătuiți din suflet și oameni plămădiți din lut. Peste toate pune stăpânire. Ca un zeu nebun se manifestă. Cu dinții lui invizibili se înfruptă din carnea caldă a neputinței de a riposta împotrivă-i. Șuieratul lui îmi pare straniu, păgân. Poate de aceea resping ceasurile acestea târzii. Le exclud din dragostea mea pentru nopțile pe care mult le îndrăgesc.
Despre ce-am putea vorbi acum, când toată lumea tace, când toată lumea doarme? Despre noi? Ne știm atât de bine! Să ne desenăm, mai degrabă. Eu îți creionez chipul, tu îmi desenezi inima, așa cum o vezi de acolo. Dar păstrează desenul. Mi-e teamă să-l privesc. Mi-e teamă de ce mi-ai putea spune. Mai așteaptă până când tabloul inimii mele va căpăta expresia dorită de tine, dorită de mine.
Ce să-ți spun, dragul meu? Cu ce să-ți alin singurătatea? Îți pot vorbi despre o carte care-mi e la îndemână. „Singurătatea unei femei”, a scriitoarei Ileana Vulpescu, carte pe care unii exegeți o denumesc „Arta conversației 2”. Piesa de teatru deapănă povestea eroinei principale, doctorița Sânziana, „femeie de o tulburătoare frumusețe morală. Ea înfruntă, cu demnitate și curaj – ca medic, ca soție și mamă – inerentele încercări ale vieții. O poveste de dragoste, cu bucuriile dar și cu neașteptate eșecuri, cu speranță și cu amăgiri, Sânziana străduindu-se, totuși, să fie fericită și să le insufle curaj oamenilor”. Așa scrie în prezentarea cărții de pe ultima copertă. Citind cartea, mie nu mi s-a părut că Sânziana s-a străduit să fie fericită. A făcut eforturi pentru copii, pentru soț, pentru toți ceilalți, dar nu și pentru ea. După despărțirea de Alexandru, primul soț, a știut că nu va mai putea fi fericită, iar căsnicia cu Tudor, cel de-al doilea soț, n-a făcut decât să-i confirme.
Fără iubire e greu să ajungi fericirea. Poți să trăiești, să muncești, să izbutești, să-ți dai iluzia bucuriei, dar vei suspina mereu în taină după clipa tandră a fericirii.
Cea mai tristă dintre singurătăți îmi pare a fi aceea a unei femei având un bărbat alături. Altfel, singurătatea unei femei nu-i un sfârșit de lume. Femeile singure sunt, sau devin puternice. Singurătatea le ajută să afle despre ele lucruri pe care nu le știu, despre calitățile pe care le dețin, le ajută să depășească limite pe care le credeau de netrecut. Uneori, o femeie singură poate face mult mai multe decât un bărbat singur. Un lucru îi lipsește însă. Fericirea! Așa cum ea o înțelege, așa cum sufletul și trupul ei și-ar dori-o clădită. Căci fericirea, cu trup și suflet se trăiește.
E timpul să mă opresc, dragul meu! Ți-e destul propria singurătate. Nici despre cartea Ilenei Vulpescu nu-ți mai vorbesc, pentru a nu știrbi din bucuria lecturii pentru aceia care n-au citit-o încă. Singură sunt acum, când îți scriu, dar sunt și momente când mă găsesc în mulțime. Așa cum s-a întâmplat deunăzi, când am participat la un eveniment desfășurat la InterContinental Athénée Palace. S-au împlinit 20 de ani de la înființarea conceptului „Caesar”, prima revistă de lux din România, deschizătorul unui univers de lux, și despre lux, așa cum spune unul dintre fondatori -, prilej cu care a avut loc Gala Premiilor CAESAR. Politicieni, sportivi remarcabili, designeri, oameni de business din diferite domenii au participat. Dacă ar fi să spun un singur cuvânt despre acea seară, eleganță ar fi. Nu intru în detalii despre lume și lumi.
Mă rezum la lumea mea, la universul meu din piatră, de unde te caut. Aici se găsesc toate bucuriile și toate tristețile mele. Aici sunt eu! Aici ești și tu! Și dorurile noastre căutând descătușarea.
Pe curând, dragul meu!
Cu nesfârșită iubire, eu
