Giorgiana Radu-Avramescu
Buni zori, dragul meu! După puținul somn, te caut. Din comuna Bulbucata, județul Giurgiu îți scriu. Aici, la doi pași de unde mă găsesc, în anii `80 Nichita și iubita lui Dora inaugurau o casă veche, cumpărată de actrița și poeta Ioana Crăciunescu, casă care-i aparține și astăzi celei din urmă. Copacul de care-și sprijinea palmele îngerul blond al poeziei există și acum, iar la umbra lui, Ioana a construit și o băncuță pe care șade la dospit amintirea de neuitat a poetului ploieștean.
Ziua de naștere a actriței m-a adus aici. O coincidență frumoasă mă leagă de Ioana. Luciana noastră e născută în aceeași zi cu ea – 13 noiembrie. Cu prilejul aniversării, Ioana Crăciunescu și-a adunat la Bulbucata bunii ei prieteni, oameni înzestrați spiritual, cu altitudini profesionale remarcabile, în zona artistică mai ales. Ziua ei a început ieri și se încheie mâine. Ziua de sâmbătă a fost dedicată poeziei și muzicii, adunate și înălțate în jurul unui foc iscat în curte, care-a îmblânzit până și frigul neprietenos al întomnatului noiembrie. Poeta și-a răsfățat oaspeții nu doar cu bucate alese, ci și cu versuri care-i aparțin, rostite în maniera-i caracteristică, folosindu-se de talentul actoricesc care i-a adus multe premii de-a lungul carierei, începând cu rolul extraordinar care a rămas în memoria tuturor, din filmul „Ion”, prin personajul „Ana”.
Momentele recitative i-au fost însoțite de un ambient muzical special, creat de folkistul Mircea Florian. Apoi, vocea Andreei, o tânără solistă, ne-a înălțat inimile prin interpretări inegalabile ale unor cântece din repertorii mult apreciate de publicul cunoscător. Și poezia și-a continuat zborul, la lumina focului, până târziu în noapte, vinovat fiind actorul Sergiu Cioiu. Glasul lui, care îmbină note calde, așezate, cu o senzualitate aparte, a rostit versuri de Minulescu, Topârceanu și Nichita. Pe Nichita îl va chema în fața publicul iubitor de poezie și teatru, prin metafore și vers, pe 13 decembrie, la Teatrul Național, la ora 19.00, în sala Atelier, când se împlinesc 40 de ani de la plecarea poetului.
M-am bucurat să respir același aer, pentru câteva ceasuri, cu marele actor. Port și acum, când îți scriu, autograful dat pe obrazul meu. Din tabloul fotografiei nu făcea parte sărutul. A fost spontan, și el nu se va șterge din amintirea mea, iar soția lui, Maria Mitrache, fostă prim-solistă a Teatrului Național de Operetă, nu s-a supărat. Ba chiar mi-a mărturisit povestea lor de viață. Au fost căsătoriți timp de 14 ani, apoi fiecare a avut drumul său. După ce al doilea soț i s-a stins, după mai bine de 40 de ani, iată-i din nou împreună. Ea îl însoțește permanent cu privirea-i admirativă, el o strigă la rându-i cu bucuria regăsirii. Zilele acestea merg la Timișoara, pentru un film despre Brâncuși, realizat în perioada pandemiei. Trei zile au durat filmările. Trei melodii conține filmul conceput de Sergiu Cioiu: Masa Tăcerii, Poarta Sărutului și Coloana Infinitului, compozitor fiind Alexandru Mandy.
Auzind de Muzeul Pietrei, doamna Maria Mitrache mi-a promis că va ajunge acolo în primăvară, când va dărui și o mică lucrare în piatră a lui George Apostu.
Dragul meu, ți-aș reda fiecare minut din trăirile de ieri, dar m-aș prelungi mult. Îți mai spun doar că am avut prilejul s-o cunosc și pe Ana, fiica actorului și pictorului Ștefan Sileanu, care a moștenit ambele talente ale tatălui. Am vorbit mult cu Ana, care de asemenea mi-a promis o vizită la Sângeru. M-am întreținut și cu jurnalistul Liviu Mihaiu, director editorial și fondator al postului de radio Guerrilla, care mi-a mărturisit că nu s-a lecuit de politică, astfel că anul viitor intenționează să se alăture „verzilor”.
Un dar pe care îl voi așeza la loc de cinste în casa noastră am primit de la Marius Ghica, sărbătorit și el împreună cu Ioana Crăciunescu. Domnul Ghica, literat cu cărți scrise, profesor universitar la Craiova și conducător de școală doctorală a „franțuzismelor de profunzime”, pictează pe atât de complex, de armonios, de profund, pe cât mânuiește cuvintele. Lucrările lui compun expoziții de „Cocoși”, „Pisici, pisicuțe și pisiceli”, nuduri feminine și chipuri expresive de femei. Pe tabloul ales de mine, mi-a lăsat amintirea unor cuvinte, în care l-am rugat s-o includă și pe fiica noastră, dat fiind faptul că face parte din tabăra lor, a „scorpionilor” cu ținută. „Pentru Giorgiana, poetă de mare sensibilitate și ființă hărăzită literelor, dar și fiicei sale Ana Luciana, scorpioană de-ale noastre, cu bucuria revederii la petrecerea scorpionilor (Crăciunescu, Dinescu, Ghica), cu alesele mele urări și gânduri prietenești”.
Așa mi-a scris, așa mă bucur, dragul meu, și așa mă întristez cu gândul la ziua de naștere a Lucianei. E al doilea an fără tine lângă ea. Cum oare simte sufletul ei de copil, absența tatălui pe care l-a adorat mai mult decât orice pe lume? Anul trecut, ziua de 13 noiembrie ne găsea la malul mării. Am dus-o atunci, pentru ca gândurile ei să ajungă mai ușor la tine, pentru ca valurile să-i aducă degrabă îmbrățișarea ta. Acum, aniversarea ei ne va găsi la Sângeru. Și darul meu va fi completat de hârtia albă, pe care i-ai făcut ultima urare, în scris, căci cuvintele rostite ți-au fost fără milă amputate. „La 14 ani. La mulți ani! – iubita mea fetiță. Tata”. Acestea au fost cuvintele tale. Le-am redat întocmai, cu toate semnele de punctuație. În fiecare an, această urare o va însoți. Îi va ține de dor și de dragostea cu care ai crescut-o, cu care ai primit-o în viața noastră. Iar eu m-am angajat să păstrez pentru totdeauna această coală, ca pe un talisman neprețuit, chiar dacă amintirea momentului în care ai scris-o mă chinuie. Știai că va fi ultima ei zi de naștere cu tine alături. Te contraziceam cu îndârjire. Nu acceptam acest ultimatum, deși vedeam mai bine decât oricine cum viața se scurge din tine. Cum se desprinde fără regret din omul puternic care ai fost. Martor neputincios am fost. Așa cum neputincioase îmi sunt vorbele acum să continui această epistolă. Pentru a evita prăbușirea-mi, mă opresc, despărțindu-mă de tine, ca mereu!
Pe curând, dragul meu!
Cu nesfârșită iubire, eu
