Meci dramatic în Sala Sporturilor Olimpia, între CSM Petrolul Ploieşti şi SCM „U” Craiova, câştigat, din păcate, de oaspeţi, scor 86-74 (12-16, 16-17, 13-16, 25-17, 20-8), după o revenire incredibilă pe finalul celor 40 de minute şi o repriză de prelungiri în care totul a mers în favoarea lor!
„Galben-albaştrii” au început foarte bine jocul şi au reuşit să se desprindă destul de repede, impresia lăsată în special de problemele avute de olteni în ofensivă fiind că soarta jocului nu poate merge decât într-o direcţie: victorie CSM Petrolul Ploieşti! La jumătatea sfertului secund, consemnam cea mai mari diferenţă din meci, 13 puncte la 29-16, şi chiar dacă, până la pauză, Craiova a venit la 5 puncte, rămânea senzaţia că nimic rău nu se poate întâmpla. Inclusiv următoarele zece minute au rămas în acelaşi tipar, aşa că la intrarea în ultima secvenţă a partidei scorul era 49-41 în favoarea Petrolului, relativ liniştitor, mai ales ţinând cont de desfăşurarea jocului.
Ultimul sfert avea să fie, însă, cu totul altceva! Băieţii noştri parcă s-au relaxat prematur şi după fix cinci minute s-au trezit cu oltenii la un singur punct în spate, 53-52, antrenorul Mihai Popa fiind forţat să solicite time-out! Şi părea să fi făcut reglajele necesare, pentru că, imediat, s-a ajuns la 61-52, cu 150 de secunde rămase din meci! De la 62-54, însă, oaspeţii aveau să se împrietenească serios cu coşul şi să marcheze cam tot ce au tras, două „triple” consecutive reuşite de Zotov şi Freeman aducându-i din nou la o posesie distanţă: 64-62, când mai erau 59 de secunde! Aveau să şi egaleze prin acelaşi Zotov după un lay-up uşor ratat de R. Johnson Jr., însă Funderburk Jr. făcea 66-64 de la linia de fault când mai erau 14 secunde din meci! Time-out Craiova, capac acelaşi Funderburk Jr. la Zotov, însă posesie Craiova de sub coşul nostru când mai erau 1,9 secunde din joc! Schemă simplă a oaspeţilor şi slovenul Nick Dragan avea să reuşească un coş extrem de dificil, din „0 grade”, cu care a trimis meciul în prelungiri!
Cele cinci minute care au urmat au păstrat linia ultimului sfert: multe ratări ploieştene, coşuri marcate din toate poziţiile de Craiova şi o victorie a oaspeţilor ce părea aproape imposibilă la un moment dat!
Pentru CSM Petrolul Ploieşti au jucat: V. Brkic (19 puncte), Funderburk Jr. (19), R. Johnson Jr. (14, 1×3), Carpenter (9, 1×3), Corpodean (8, 2×3), Henry (3), B. Popa (1), V. Negoiţescu (1), C. Dinu şi G. Angelian.
În etapa următoare, prima a returului, echipa noastră va juca tot în Sala „Olimpia”, vineri, 24 noiembrie, de la ora 17:30, în compania celor de la FC Argeş Piteşti.

La U 16 e… defilare

Echipa de baschet U16 a CSM Petrolul Ploieşti a ajuns la patru succese consecutive în acest sezon după ce a reuşit să se impună și în faţa celor de la LPS Târgu Mureş, cu scorul de 75-54 (28-14, 16-12, 12-19, 19-9).
Partida din Sala „Olimpia” nu le-a ridicat mari probleme băieţilor noştri, care s-au desprins clar încă din primul sfert şi, chiar dacă spre finalul sfertului al treilea oaspeţii au reuşit o uşoară revenire, strângând diferenţa la 7 puncte, finalul avea să fie unul liniştit pentru ploieşteni.
Antrenorii Ionuţ Ivan, Cristi Trandafir şi Marian Angelian au mizat astăzi pe următorul lot de jucători: Tudor Mihalea (17 puncte, 3×3), F. Diaconescu (16, 2×3), V. Borcan (13, 1×3), D. Raşoga (12), M. Oprea (6, 1×3), O. Ion (5, 1×3), O. Ghiţă (3), A. Marcu (2), Theodor Mihalea (1), D. Ilie, Al. Petre şi L. Ştefan.
CSM Petrolul Ploieşti ocupă primul loc în Grupa Naţională şi va juca în runda următoare, programată sâmbătă, 25 noiembrie, pe terenul celor de la ACS U-BT Cluj-Napoca.
În acest sezon, Campionatul Naţional U16 are în prima fază o Grupă Naţională, cu cele mai bune 8 echipe ale sezonului trecut şi alte grupe zonale, în care echipele se vor lupta pentru accederea la Turneul Semifinal, în care li se alătură formaţiilor din Grupa Naţională.
În Grupa Naţională se joacă 14 etape, tur-retur, clasamentul urmând să conteze în stabilirea celor 4 grupe de câte 4 echipe ale Turneului Semifinal.