Sfântul Paisie de la Neamț este unul din marii nevoitori și înnoitori ai monahismului românesc din veacul al XVIII-lea. Este cunoscut și sub numele de Paisie Velicicovski. Este pomenit de Biserica Ortodoxă Română în fiecare an, la data de 15 noiembrie. S-a născut la 21 decembrie 1722, ca fiu al protopopului Ioan din Poltava, primind la botez numele Petru.
Luând hotărârea de a se călugări, ajunge la mănăstirile Liubetk și Medvedovschi. Nemulțumit de viața de aici, ajunge la Lavra Pecerska din Kiev, unde devine rasofor. Împreună cu prietenul său Alexie decide să plece în Țările Române.
Ajuns în Țara Românescă viețuiește în schiturile Dălhăuți, Trăisteni, Poiana Mărului și Cârnu. Îi cunoaște pe schimonahii Vasile de la Poiana Mărului, Onufrie de la Cârnu și alți părinți cu viață aleasă.
După o vreme, ajunge la Sfântul Munte Athos, unde este tuns în monahism și unde se nevoiește timp de 17 ani. Părăsește Sfântul Munte în anul 1763 și ajunge la schitul Vărzărești, din părțile Buzăului. De aici se îndreaptă spre Moldova. Este numit stareț la Mănăstirea Dragomirna, ctitoria mitropolitului Anastasie Crimca. Viețuiește aici din anul 1763 până în 1775, când, din contră ocupației austriece, se retrage cu întreaga obște la Mănăstirea Secu.
Paisie va primi în dar, de la voievodul Constantin Moruzzi, Mănăstirea Neamț.
Numărul viețuitorilor nemțeni s-a ridicat la 700, între care erau moldoveni, munteni, transilvăneni, ruși, ucraineni, bieloruși, greci, bulgari, sârbi și chiar foști necreștini trecuți la Ortodoxie. În anul 1791, Paisie a fost hirotesit arhimandrit de către arhiepiscopul Ambrosie Serebrenikov. În ziua de 15 noiembrie 1794, Paisie a trecut la cele veșnice și a fost îngropat în biserica mare a mănăstirii Neamț. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse l-a canonizat în 1988. În ședința Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 20 iunie 1992, s-a hotărât generalizarea cultului Cuviosului Paisie de la Neamț și în Biserica noastră.
