Patriarhul Kirill, șeful Bisericii Ortodoxe Ruse, a cerut interzicerea în toată Rusia a „încurajării femeilor să avorteze” pentru a combate criza demografică, relatează Ukrainska Pravda, preluată de Hotnews.
„Din păcate, numărul avorturilor în țară rămâne la fel de mare ca înainte. Slavă Domnului, există câteva inițiative legislative menite să reducă numărul de avorturi. De exemplu, Mordovia (n.n- una dintre cele 85 de entități federale ale Rusiei, situată în Districtul Federal Volga ) a adoptat o lege care interzice încurajarea avortului nu cu mult timp în urmă. Sper că această inițiativă va fi susținută în alte regiuni și la nivel federal… Rusia chiar are o problemă demografică. Este o țară vastă, dar nu sunt destui oameni. Nici măcar să nu mai pomenim de economie […] Avem nevoie cu adevărat de mai mulți oameni, asta e evident, recunoaște toată lumea – politicieni și sociologi”, a spus Kirill la începutul celui de-al 11-lea Congres general al Bisericii privind serviciul social, potrivit RBC. În iulie, șeful Ministerului rus Sănătății, Mihail Murașko , a anunțat că țara intenționează să întărească controlul asupra circulației medicamentelor pentru avort până la sfârșitul anului. De asemenea, ministrul a numit vicioasă dorința de a amâna a avea copii de dragul unei cariere. Biserica Ortodoxă Rusă consideră că avorturile pot fi efectuate numai cu acordul soțului, după consiliere psihologică pre-avort și o ecografie. Duma de Stat a promis că va lua în considerare modificarea legislației privind avortul, în special, reducerea perioadei permise pentru întreruperea sarcinii de la 12 la opt săptămâni. În același timp, femeile care sunt victime ale violului vor putea avorta până la 12 săptămâni de sarcină în loc de 22, ca acum.