Constantin Dumitru – Plopeni
Continuăm serialul dedicat istoriei fotbalului prahovean, cititorii având ocazia ca în fiecare săptămână să citească materiale „cu parfum de epocă despre cei care au pus bazele fenomenului fotbalistic în judeţul nostru.
“GAZETA SPORTURILOR” LA PLOEŞTI / 1934
Câteva nevoi ale footballului prahovean. De vorbă cu d-nii col. Zagoritz, primar Manolescu, chestor Lilu, Koppes şi Nery. (Dela trimisul nostru special).
LA DOMNUL COLONEL ZAGORITZ
În strada Barbu Delavrancea No. 4, domnul colonel Zagoritz ocupă o locuinţă care depăşeşte prin stil şi dimensiuni, casele din împrejurimi. La ora 3 după amiază, nu primeşte nimeni vizite. Sportul are însă necontenite excepţii dela regulele de protocol tradiţional. Sportivii acceptă excepţiile acestea. Iar gazetarii le provoacă cu o abilitate căreia nici-o rezistenţă nu-i ţine piept. Am sunat deci Vineri la ora 3 după amiază la uşa d-lui colonel. Un sbârnăit strident, o ordonanţă speriată de clinchetul soneriei, o carte de vizită, şi imediat apoi, vocea amabilă a d-lui colonel Zagoritz, trezit mi se pare din somn.
– Da, da. Să poftească!
– Nu vă supăraţi!… am încercat noi o frază de rezistenţă simulată. Domnul colonel însă, a şi deschis uşa biroului.
– Dimpotrivă. Poftiţi vă rog!
Şi aproape o oră, l-am supus unui interogatoriu, soldat cu câteva declaraţii de un interes indiscutabil.
– Marea problemă a sportului ploeştean, ne-a spus d-nul colonel Zagoritz, sunt terenurile. Avem echipe. Avem conducători. Avem oficiali. Avem suporteri. N›avem decât un singur teren. Acela al Tricolorului; insufficient pentru două cluburi mari şi fără amenajările necesare. Se pare însă că lacuna aceasta va fi remediată de primărie.
– De primărie?
– Chiar de primărie! A repetat d. col. afirmaţia. D. avocat Nicolau, ajutor de primar, este un entuziast susţinător al sportului. Iar d. Manolescu, primarul Ploeştilor, este deasemeni câştigat pentru cauza sportivă.
– S›a şi făcut ceva!
– Deocamdată o consfătuire la care, în afară de d. avocat Nicolau, au luat parte: d. gen. Bădulescu, eu, d. N. Zamfirescu (preşedintele clubului Tricolor), d. Baliff (dela soc. Vega), d. Chiru, d. Ionescu-Ţope, etc.
TERENUL DE LÂNGĂ VIIŞOARA
– Şi ce s’a discutat?
– S’a discutat necesitatea amenajării unui stadion. Şi s’a şi ales locul pe care să fie situat stadionul: terenul de lângă cimitirul Viişoara. Primăria s’a obligat ca până la 1 Septembrie 1934 să pună la dispoziţia stadionului – a “Parcului sportiv”, cum se va numi stadionul acesta – un million de lei, iar societatea Vega, 500 mii. Cu un million şi jumătate se poate face ceva. Prin urmare, marea lacună a footballului ploeştean este pe punctual să fie remediată. Nu se poate spune deci că la Ploeşti nu se lucrează. Discuţia a cotit apoi spre alte destăinuiri. D. col. Zagoritz a cedat locul său de preşedinte al clubului Tricolor, d-lui avocat N. Zamfirescu.
– De ce? l-am întrebat noi surprinşi.
– Fiindcă n’am fost ascultat! ne-a explicat d. colonel, care ne-a vorbit de mici neînţelegeri, de greutăţi inevitabile în viaţa unui club, de şicane şi de decepţii explicabile.
– Voiam să mă ocup mai ales de pitici! ne-a spus d. col. Zagoritz. Şi ajunsesem la un moment dat, să avem 60 de copii. Ideia aceasta a fost însă abandonată în favoarea primei echipe, căreia i s’a afectat toată atenţia.
– Şi atunci?
– Am preferat atunci să mă retrag.
– Cu intenţia de a reveni?
– Nu, nu! ne-a contrazis d. colonel. Cu intenţia de a urmări şi mai departe activitatea clubului. Ce ferma hotărâre însă de a nu mă mai amesteca în conducere. … Şi totuşi d. colonel ne-a vorbit apoi cu o imperceptibilă valoare a vocii, de criza clubului.
– Spirea a plecat, Fanu a fost suspendat, Manole a plecat deasemeni. Ca şi Schwartz, şi ca şi Dragomirescu. Cu cine să se mai poată reface echipa?….
MATCHUL PRAHOVA – MACABI
D. colonel era vizibil afectat. N’am mai stăruit deci asupra acestui capitol. Am făcut virajul necesar, o totală schimbare de flanc, şi am trecut la matchul Prahova – Macabi, de Dumineca trecută.
– Prahova a meritat Victoria, ne-a spus d. colonel. A fost net superioară. Păcat însă că şi-a alterat superioritatea acesta, cu câteva altercaţii complet inutile. Spectatorii în special au dat dovadă de o jenantă lipsă de sportivitate. Sunt informat însă a adăugat d. colonel, că şi Macabi a procedat la fel la Bucureşti.
– Prin urmare, am totalizat noi, sânt chit!
– Chiar aşa! a consimţit d. colonel, care ne-a răspuns apoi la o nouă întrebare:
– Cei mai buni jucători dela Prahova mi se par Obretcovici (un veritabil atlet), Muller (cam greoi însă) şi Tarzan.
– Despre rezultatul matchului Prahova – Gloria CFR ce credeţi?
– N’am văzut pe Gloria jucând! s’a scuzat d. colonel. Dacă însă galbenii vor reedita doza de avânt şi de încredere pe care au avut-o cu Macabi, nu-I văd învinşi!.. Convorbirea era terminată: M’am ridicat. O nouă strângere de mână şi un zâmbet final. În uşe, ordonanţa încremenise în poziţie de drepţi. Iar în poartă, d. colonel ne-a servit o ultimă amabilitate:
– Când mai treci pe la mine?
– Tot la ora 3? Am zâmbit noi, în chip de scuză….
D. PRIMAR MANOLESCU
L-am căutat apoi pe d. avocet Nicolau, ajutor de primar. Bine înţeles, la telefon. D. Nicolau însă, era plecat la Bucureşti.
– Şi când se’ntoarce?
– Diseară la ora 9. Prea târziu, pentruca să-l fi putut aştepta. L-am încolţit deci pe d. primar.
– Alo, casa d-lui primar?
– Da.
– D. primar e acasă?
– E la administraţie. În gangul administraţiei, cineva ne-a indicat vag drumul pe care trebuia să-l urmăm: O seară întortochiată, un corridor lung şi învârtit şi o uşe neagră, izolatoare. Apoi, camera de consliu a Administraţiei.
– Poftiţi! ne-a invitat d. primar, care s›a resemnat amabil să suporte interogatoriul pe care i-l pregătisem.
– Nu m-am hotărât încă, ne-a spus d. Manolescu, pe ce teren să fac stadionul pe care îl proectez.
– Ni s’a spus, am ripostat noi, că pe terenul de lângă cimitirul Viişoara.
– Terenul acesta, nu e convenabil, fiindcă aparţine unui particular: succesiunea Nelu Vasilescu. Vom face stadionul pe terenul pe care îl vom putea obţine mai eftin.
