Nicoleta Dumitrescu
Având în vedere că s-a văzut deja că pentru unii se poate, pe rând angajații diverselor instituții de stat cer, din stradă, prin grevă de avertisment sau generală, majorarea lefurilor, începând de ieri activitatea fiind întreruptă, printre altele, și la casele teritoriale de pensii. Este de văzut, însă, când și în ce condiții vor ceda guvernanții și vor spune da și nou solicitatelor măriri salariale, întrucât, de data aceasta, la mijloc este un subiect pe cât de sensibil, pe atât de imprtant din punct de vedere al mizei pentru anul electoral 2024.
Despre ce este vorba? Despre punerea în aplicare a noii legi a pensiilor, cu mult anunțata și disputata majorare a pensiilor cu 40% din toamna anului viitor, după o primă etapă, deja bătută în cuie, din ianuarie 2024. Numai că, pentru a se putea pune în aplicare această majorare, trebuie reevaluate toate dosarele de pensie aflate în plată. Or, tocmai cu nereevaluarea milioanelor de dosare de pensii amenință, în revendicările lor, chiar angajații caselor de pensii din țară, în sarcina cărora a picat această mare revoluție de schimbare, din temelii, a sistemului de pensii din România!
Pe de altă parte, zilele trecute, Nicolae Ciucă a ținut să spună că până la sfârșitul acestui an nu ar exista resurse financiare care să satisfacă revendicările salariale ale bugetarilor care protestează acum. Având în vedere că a fost ceva vreme pe la Palatul Victoria – grație rotativei stabilite în cadrul coaliției aflate la guvernare – și cam cunoaște care este circuitul banilor în bugetul statului, pesemne că știe și liderul liberalilor ceva-ceva. Rămâne de văzut, însă, care va fi, în final, și răspunsul premierului.
Oricum, mai mult ca sigur, pe această temă, la Guvern negocierile vor fi strânse, întrucât liderii partidelor care sunt acum la putere nu-și permit, după ce au trecut legea pensiilor pe repede înainte în Parlament, să se împotmolească exact la mal, cu o lună înainte de începutul anului electoral. Iar dovada cea mai elocventă a faptului că guvernanții nu vor ca anul electoral 2024 să fie umbrit de nimeni și de nimic este cea mai recentă declarație a premierului, care a ținut să spună că, până la sfârșitul acestui an, există o perspectivă clară, și anume, aceea de a fi construiți 250 de km de autostradă și drum expres, iar în următorii cinci-șapte ani a altora… 1000 km.
Prin urmare, dinspre Guvern, viitorul României sună, din nou, bine. Bine evident din punct de vedere electoral, ceea ce poate să însemne și că inclusiv revendicările salariale pot fi rezolvate, având în vedere faptul că, așa cum s-a văzut, după negocieri, inclusiv pe linie politică, s-au găsit fonduri pentru unele majorări salariale. Dacă aceeași formulă de rezolvare se va aplica și în cazul grevelor generale declanșate de ieri, rămâne de văzut. Oricum, totul este posibil, și există chiar și o perpectivă clară că este posibil orice, mai ales că, deja, ambele partide, din perspectiva anului electoral 2024, se laudă, deja, că… au mărit pensiile!