Formația Petrolul a continuat seria rezultatelor pozitive și a plecat neînvinsă de la Sf. Gheorghe, legând o serie de rezultate bune împotriva unor adversare mai bine cotate, după victoria de la Craiova și remiza cu FCSB, elevii lui Florin Pârvu reușind să se întoarcă neînvinși și de la Sfântu Gheorghe și să păstreze cifra ”2” în dreptul eșecurilor în acest sezon, în cele 15 partide de campionat plus cele 2 de Cupă!
A fost încă un egal, al nouălea în acest sezon, 0-0 pe „Sepsi Arena”, după un meci în care tabela de marcaj a părut să reflecte fidel, la final, modul în care s-au derulat ostilitățile pe teren, timp de 90 de minute. Și asta pentru că niciuna dintre cele două echipe n-a părut dispusă să riște pentru un sprint decisiv, rezultând, astfel, un meci mai degrabă tacticizat, totodată relativ sărac în faze de poartă, dar care duce Petrolul la ”cota 21” în clasament la capitolul puncte.
Sepsi a avut șansele primei părți, la șuturile din afara careului expediate de către Ștefănescu (9) și Oroian (10), la care Zima a avut răspunsul potrivit, iar Petrolul a replicat cu o defensivă exactă și cu un joc prin care a căutat să neutralizeze intențiile ofensive ale gazdelor. Spre final, „lupii” puteau să dea lovitura, la șutul centrare al lui Omrani, respins de sub transversală de către Niczuly, și cam așa s-a scris povestea ultimului meci al turului sezonului regulat, încheiat cu un rezultat una peste alta pozitiv, înscris în nota a ceea ce a reușit trupa lui Florin Pîrvu în această primă parte a primei jumătăți de campionat.
Petrolul așteaptă desfășurarea ultimelor jocuri ale rundei pentru a ști cu exactitate poziția de pe care va aborda returul sezonului regulat. Iar partea a doua a acestei faze a Superligii va începe sâmbătă, atunci când echipa noastră va merge la Cluj, pentru meciul cu Universitatea, ce se va desfășura de la ora 14.00.
Foto: Bogdan Balas

Sepsi OSK Sf. Gheorghe – FC Petrolul 0-0
Stadion: „Sepsi Arena“. Spectatori: circa 4000.
Sepsi OSK: Niczuly – Oroian, Bălașa, Ninaj (60 C. Matei), Ștefan – Alimi, Kecskes – I. Gheorghe (75 R. Varga), Aganovic (88 Rondon), Ștefănescu – Safranko (60 Debeljuh). Antrenor: Liviu Ciobotariu.
FC Petrolul: Zima – D. Radu (83 Rădulescu), Papp, Meijers (cpt), Huja, Dumitriu – Jair, Jefferson (65 Seto), Diomande (71 Omrani), Grozav (83 Pedro Almeida)- Musi (65 Abuashvili). Antrenor: Florin Pîrvu.
Cartonașe galbene: Oroian (7), Ninaj (52) Fl. Ștefna (88)/Jefferson (12), Dumitriu (60), Omrani (87), Papp (90).
Au arbitrat: Horațiu Feșnic – Valentin Avram și Alexandru Cerei.
Rezervă: Cătălin Buși.
Arbitru VAR: Nicușor Fluieran. Arbitru AVAR: Vladimir Urzica.
Observatori: Augustus Constantin și Viorel Anghelinei.
Jucătorul meciului: Dumitriu.