Terenul propriu nu este un avantaj pentru CSM Petrolul Ploieşti în acest sezon, lucru confirmat şi în duelul cu FC Argeş Piteşti, pierdut cu 90-82 (26-22, 16-22, 21-16, 27-22)! Echipa antrenată de Mihai Popa a ajuns la un bilanţ de o singură victorie şi patru înfrângeri în Sala „Olimpia”, în acest sezon, numărul succeselor externe fiind dublu la intrarea în returul primei faze a campionatului.
La fel ca în disputa cu Craiova, prima repriză a fost bunicică, în ciuda unui debut mai anevoios, punctat de reuşitele piteşteanului Andrieş, care a înscris de trei ori consecutiv ”de trei puncte” şi îi distanţa pe oaspeţi la 15-8 (minutul 5). Time-out-ul lui Mihai Popa a pus, însă, lucrurile în ordine, iar „galben-albaştrii” au revenit rapid, oferind, chiar, un adevărat spectacol ofensiv până la pauza mare, când au condus cu 44-42.
O apărare în zonă pregătită de vizitatori pentru startul părţii secunde i-a pus în dificultate pe ploieşteni, iar Argeşul întorcea rapid scorul în favoarea sa, 46-51 după numai 4 minute, astfel că s-a impus un nou time-out solicitat de stafful nostru tehnic. Fără efect imediat, dar cu soluţii care aveau să reducă diferenţa până la „-1”, 60-61 fiind scorul aproape de finalul sfertului al treilea. Ultima secvenţă a partidei a oferit acelaşi echilibru până la 68-69 (minutul 34), după care oaspeţii au executat mai bine schemele de atac şi au avut procentaje bune, iar, de cealaltă parte, s-a ratat din nou mult, ca în urmă cu o săptămână, şi Piteştiul a sprintat spre victorie.
Pentru echipa noastră, au jucat: Brkic (23 puncte), Funderburk Jr. 22 (2×3), Carpenter (10, 2×3), R. Johnson (10, 2×3), Henry (7), B. Popa (5, 1×3), Corpodean (3, 1×3), C. Dinu şi V. Negoiţescu.
În etapa următoare, CSM Petrolul Ploieşti va juca sâmbătă, 2 decembrie, la CSM Constanţa.
La juniori e totul „roz”
Echipa de baschet „U16” a CSM Petrolul Ploieşti a reuşit să obţină cea de-a 5-a victorie consecutivă a sezonului, după ce s-a impus cu 86-81 (19-22, 20-23, 27-16, 25-20) în deplasarea de la ACS U-BT Cluj-Napoca. A fost cel mai dificil meci de până acum, adversarii având şi ei un parcurs bun în primele runde (trei succese şi un singur eşec), succesul fiind obţinut la capătul unei confruntări în care campionii s-au mobilizat excelent în repriza secundă şi s-au impus după ce au câştigat repriza secundă la o diferenţă de 16 puncte.
Conduşi de pe margine de Loredana Munteanu, băieţii noştri au jucat în următoarea formulă: D. Raşoga (23 puncte, 4×3), Oct. Ion (20), M. Oprea (18), V. Borcan (12, 1×3), F. Diaconescu (10, 1×3), Tudor Mihalea (3, 1×3), A. Marcu, Teodor Mihalea, D. Tănase, Al. Petre, T. Staicu şi L. Ştefan.
Cu această victorie, CSM Petrolul Ploieşti se menţine pe primul loc al Grupei Naţionale şi va juca în runda următoare, programată sâmbătă, 9 decembrie, pe teren propriu, cu CSU Andu Sibiu.
În acest sezon, Campionatul Naţional U16 are în prima fază o Grupă Naţională, cu cele mai bune 8 echipe ale sezonului trecut şi alte grupe zonale, în care echipele se vor lupta pentru
accederea la Turneul Semifinal, în care li se alătură formaţiilor din Grupa Naţională.
În Grupa Naţională se joacă 14 etape, tur-retur, clasamentul urmând să conteze în stabilirea celor 4 grupe de câte 4 echipe ale Turneului Semifinal.