Jimmy Kimmel va fi gazda celei de-a 96-a ediţii a galei premiilor Oscar de anul viitor, fiind pentru a patra oară când actorul de comedie va prezenta cel mai mare eveniment cinematografic de la Hollywood, a anunţat Academia de Arte şi Ştiinţe Cinematografice, potrivit Agenției Reuters, preluată de Agerpres.
„Mereu am visat că voi prezenta Oscarurile exact de patru ori“, a spus Kimmel într-un comunicat publicat de Academie.
Cea de-a 96-a ediţie a premiilor Oscar va fi difuzată de postul de televiziune ABC, aflat în proprietatea Walt Disney, precum şi de alte canale de televiziune din lume, pe 10 martie 2024.
Kimmel a fost gazda celei de-a 95-a ediţii a galei Oscar, desfăşurată în martie 2023, o ceremonie menită să celebreze reîntoarcerea spectatorilor în sălile de cinema după pandemia de COVID-19, show care i-a adus o nominalizare la Primetime Emmy Awards.
Prezentator şi producător executiv al emisiunii „Jimmy Kimmel Live“, difuzată de postul ABC, Kimmel a mai prezentat ceremonia Oscar în 2017 şi 2018.