Israel – România 1-2 • Ziua izbânzii

George Marin

Cu puțină vreme în urmă ne-am supărat la acel 0-0 obținut la Budapesta, împotriva reprezentativei Belarus. Ce ne-am mai întristat atunci! Aproape că am considerat că mult așteptata calificare pentru „Europenele” din Germania ne-a scăpat printre degete. Iată că tot pe pământ unguresc am obținut calificarea, nu departe de Budapesta, într-un sătuc scos la iveală de factorul politic, cu un stadion mai cuprinzător decât populația stabilă de acolo. Desigur, bucuria succesului primează și trebuie să dăm întâietate celebrării.
Încă ne mai bucurăm, dar asta nu înseamnă că atingerea unui obiectiv trebuie să aducă și mulțumirea de sine. Altceva mai dificil ne așteaptă în vara viitoare. Pentru pasul care urmează sunt necesare alte eforturi care să justifice meritul de a ne fi câștigat prezența într-un spectacol de gală. Pe această temă au fost multe discuții, multe dispute chiar. Cu toții, inclusiv subsemnatul, am criticat jocul inestetic – uneori cu rezultat bun – care nu ne-ar fi dat multe speranțe pentru asigurarea participării la Euro 2024. Nu a fost exprimată atât critica asupra calității jocului, cât teama întregului public susținător al echipei naționale că ne vom îneca la mal. Teama, nu lipsa de încredere. Nu trebuie să uităm meciul contra Elveției, la Lucerna, nu trebuie să uităm meciul contra Israelului de la București, cum nu trebuie să îl uităm nici pe acesta din pusta maghiară.
Nu îl vom uita, chiar dacă cineva ar putea spune că am întâlnit o echipă a Israelului mai obosită ca niciodată, lucru vizibil cam imediat după pauză, după lupta „navală” de la Priștina și durul duel contra Elveției. Nu mai puțin de șapte israelieni au fost pe teren în toate cele trei partide, dintre care portarul Glazer și apărătorul central Goldberg au bifat toate minutele posibile. Chiar și în aceste condiții, Israel ne-a pus probleme, ca să nu mai vorbim despre golul primit pe nerăsuflate de ai noștri, în minutul 2. Și am mai avut probleme de-a lungul meciului, în special pe partea stângă, unde Bancu, parcă mai nesigur decât de obicei, a fost prins mai mereu între căpitanul Dasa și Khalaili, gândindu-ne să îi cerem lui Raț să renunțe la emisiunile de la TV și să revină pe teren, acesta fiind ultimul apărător stânga „adevărat”. Asta s-a întâmplat până în momentul în care Edi Iordănescu i-a cerut lui Drăguș să sprijine mai mult apărarea. Se punea problema cât mai poate duce Drăguș din punct de vedere fizic. La reluare, atacantul din țara fisticului, de la Gaziantep, a cam uitat de această sarcină și Iordănescu l-a introdus pe Coman, care nu prea are obiceiul de a conlucra cu apărarea. Iarăși norocul ne-a ieșit în cale, Dasa accidentându-se singur, „ajutat” de terenul înmuiat de ploile severe din ajun (min. 62). Așa că acțiunile Israelului nu s-au mai desfășurat preponderent pe acolo, Coman fiind bine-mersi. În schimb, pe partea opusă, Rațiu, unul dintre cei mai buni de pe teren, a creat golul egalizator pentru un Pușcaș despre care toată lumea se întreba în sala de lucru a presei cum de a căpătat rolul de titular. De data aceasta el a dovedit că merită și a onorat prezența pe gazon cu un gol marcat pe stadionul Academiei… Puskas (min. 10). Spre enervarea lui Alibec, care încă de la încălzire părea că simte că nu va intra deloc pe teren, și care afișa o mină deloc fericită la câteva secunde după ultima schimbare efectuată în echipa noastră. Dar, apropo de gol, s-a văzut clar că Drăguș a țintit vinclul, nu a nimerit acolo din întâmplare. Bine că Pușcaș al nostru a fost atent și a reluat în plasă mingea revenită din bara transversală. Păcat de eliminarea pe care a suferit-o Mihăilă (min. 84). El a făcut un fault din spate, clar de „roșu”, un fault care a venit – părerea subsemnatului – din faptul că mintea lui încă stătea la mingea ratată cu poarta lipsită de apărare, minge pasată de Răzvan Marin (min. 74).

Ce a fost bun în meci, dincolo de rezultat? Faptul că ne-am trezit din pumni, cum s-ar zice la box, faptul că am marcat repede golul egalizator, faptul că apărarea a mers bine, chiar și puțin dezechilibrată după cum deja am explicat și faptul că am avut ascendent moral după golul înscris de Hagi. Un gol marcat printr-un al doilea șut consecutiv, a doua oară primind parcă dinadins mingea respinsă de Miguel Vitor. Am mai știut să speculăm greșelile defensive ale israelienilor – vezi gafa lui Dasa care a generat faza în care Pușcaș a tras în bară (min. 24) – în timp ce ei nu au făcut-o, cu referire directă la respingerea greșită a lui Moldovan (min. 28). Plus – o spunem cu toată convingerea – reacția rapidă a băncii tehnice la situațiile din teren.
Ne vedem mâine la Arena Națională pentru a transforma ziua izbânzii în ziua sărbătorii.

*******

Scurte de la Felcsut

• Stadionul este într-adevăr o bijuterie arhitectonică, chiar dacă este micuț. Arcadele care susțin bolțile acoperișului tribunelor par a fi din lemn datorită ori placajului cu furnir, ori a vopselei care imită culoarea lemnului, una maronie cu tentă închisă, după cum o dezvălui iluminatul aparte cu care este dotată arena.
• Stadionul se află la 45 de kilometri de Budapesta. Imaginați-vă că Petrolul are stadion la 45 de kilometri de Ploiești, de exemplu la Provița, Jugureni sau, ca să fie la câmpie, la Fulga. Dar noi nu avem un Viktor Orban care să își facă o casă lângă stadion. Sau, mai exact, invers. Stadion lângă casă.
• O particularitate a instalației de nocturnă este că există reflectoare și deasupra peluzelor. Dar toate luminile bat în jos, în zona porții.
• La încălzire, unul din cupluri a fost cel cu golurile de la Lucerna, Moruțan – Mihăilă. De data aceasta ei au fost doar rezerve, numai Mihăilă intrând pe teren pentru foarte scurt timp. A intrat târziu și a ieșit repede.
• Pe tot timpul încălzirii, la difuzoare a răsunat muzică specific evreiască.
• Una dintre melodii pomenea deseori cuvântul „Aleluia”, ritmurile fiind moderne. Israelienii din tribună fredonau încântați. Semnificația cuvântului „Aleluia” este „Așa să fie”. Așa a fost pentru noi!
• Exact în spatele sectorului de presă a existat o zonă rezervată pentru VIP din Israel. A fost o nebunie în spatele nostru, al celor din presă, la primul corner. Vă imaginați ce s-a dezvoltat la golul marcat din acest corner!
• Crainicul israelian a stârnit permanent publicul în a-și susține echipa. Efervescent la golul lor, aproape că plângea la golul marcat de Pușcaș. Nici nu l-am mai auzit la golul victoriei noastre, înscris de Hagi, pentru că eram noi prea preocupați să salutăm realizarea.
• Înaintea partidei s-a ținut un moment de reculegere. Anunțul a fost foarte scurt în limba engleză, fără a menționa motivul acestui moment, în timp ce în limba ebraică anunțul a avut o durată considerabil sporită. Normal că am bănuit că este legat de ceea ce se întâmplă în Gaza.
• La golul marcat de israelieni, Iordănescu arăta cu mâna întinsă către adversarul aflat la linia de 16 metri, pândind o eventuală respingere. Cornerul s-a bătut la bara apropiată, golul s-a marcat la bara îndepărtată după deviere, iar Iordănescu a rămas cu mâna întinsă.