Ieri dimineaţă, pompierii militari din cadrul Detașamentului 2 de Pompieri Ploiești au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu care a cuprins o locuință din comuna Olari. „Progresiv – se menţíonează într-un comunicat al ISU Prahova -, la locul intervenției s-au deplasat 4 autospeciale de stingere cu apă și spumă, un echipaj SMURD și o autospecială de primă intervenție și comandă. La sosirea echipajelor de pompieri, incendiul se manifesta generalizat la o casă și anexele aferente, pe o suprafață totală de aproximativ 250 mp. Pompierii au depus eforturi pentru a împiedica propagarea flăcărilor și la vecinătăți și au lichidat incendiul în jurul orei 07:20.
Din fericire, acest eveniment nu a fost soldat cu victime, o singură persoană, de sex masculin, fiind asistată la locul evenimentului de către echipajul SMURD deoarece a suferit un atac de panică.
Cauza probabilă a incendiului este în curs de stabilire”.