V. Stoica

După intervenția dificilă pentru lichidarea incendiului izbucnit în pădurea de lângă barajul Paltinu, pompierii prahoveni au avut, ieri, o nouă misiune extrem de grea: stingerea flăcărilor de la groapa de gunoi din orașul Boldești-Scăeni.
Alarma s-a dat în noaptea de miercuri spre joi, în jurul orei 01:00, când mai multe echipaje de pompieri, cu autospeciale de stingere, autocisterne și o autospecială de primă intervenție și comandă, au ajuns la rampa de deșeuri din orașul aflat la puțin peste 12 kilometri de Ploiești, unde un incendiu se manifesta pe o suprafață de circa 1.500 de metri pătrați.
De altfel, din cauza fumului dens și urât mirositor, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Prahova a emis, ieri dimineață, un mesaj Ro-Alert pentru atenționarea populației din localitățile apropiate privind degajările mari de fum de la incendiul izbucnit la groapa de gunoi din Boldești-Scăeni. Mesajul a fost primit inclusiv de către ploieșteni. ”INCENDIU cu degajări mari de fum la groapa de gunoi din Boldești-Scăeni. Luați măsuri de autoprotecție. Închideți ușile și ferestrele, astupați gurile de aerisire și opriți funcționarea instalațiilor de ventilație sau climatizare” – a fost mesajul primit de prahovenii care locuiesc în zonele afectate de fumul generat de incendiu.
• Ce spune Garda de Mediu

”În această dimineață (n.n. – ieri), în jurul orei 01:40 am fost anunțați de reprezentanții ISU Prahova de izbucnirea unui incendiu la depozitul de deșeuri municipale nepericuloase din localitatea Boldești- Scăeni, județul Prahova. Din primele informații de la fața locului, reiese că incendiul s-a produs în zona perimetrală de depozitare curentă, pe o suprafață extinsă, cu flacără deschisă și degajare masivă de fum caracteristic. Incendiul nu este lichidat, arde cu flacăra deschisă, în continuare se intervine pentru lichidarea incendiului cu aproximativ 5 autospeciale de intervenție aparținând ISU Vălenii de Munte, Mizil, Ploiești. Garda de Mediu Prahova a solicitat prezența Agenției pentru Protecția Mediului Prahova pentru monitorizarea calității aerului în zonă prin efectuarea analizelor de aer cu laboratorul mobil din dotare, pentru indicatorii specifici. Comisarii de mediu Prahova au deschis un control la societatea în cauză în vederea stabilirii condițiilor încălcării legislației de mediu. Concluziile în urma finalizării controlului vor fi comunicate ulterior”, au transmis reprezentanții Gărzii de Mediu Prahova, joi dimineață.