Nu vor lipsi parada militarã, vinul fiert şi fasolea cu cârnaţi; La lăsarea serii – retragere cu torţe şi foc de artificii

N. Dumitrescu

Păstrându-se tradiția, și în acest an vor avea loc la Ploiești ceremonii militare și manifestări dedicate Zilei Naționale a României. Astfel, pe 1 Decembrie a.c., Primăria Ploiești și Garnizoana Ploiești vor organiza mai multe activități festive, menite să marcheze importanța acestui eveniment național, la care vor participa oficialități locale și județene, parlamentari ai județului Prahova, personal militar, dar și ploieșteni. Ceremoniile vor începe la ora 11.00, în același spațiu în care au fost organizate și în ultimii ani, respectiv în rondul din fața sediului municipalității, din Piața Eroilor nr. 1A, respectiv a Catedralei Sf. Ioan Botezătorul. Așa cum a fost anunțat, programul dedicat sărbătoririi Zilei Naționale a României va include salutul drapelului de luptă, intonarea Imnului de Stat al României și oficierea unui serviciu religios. Apoi, oficialitățile prezente vor susține alocuțiuni, iar la finalul manifestării se vor depune flori în memoria eroilor țării noastre. Având în vedere solemnitatea evenimentului, cei prezenți pe data de 1 Decembrie în centrul Ploieștiului vor putea vedea și tradiționala paradă de Ziua Națională a României, când trupele militare, însoțite de tehnica militară și fanfara Consiliului Județean Prahova, vor defila conform planului stabilit de Garnizoana Ploiești.
Pe de altă parte, municipalitatea a mai anunțat că și în acest an se va păstra și o altă tradiție, aceea a mesei tradiționale de 1 Decembrie. Concret, așa cum a anunțat Primăria Ploiești, în finalul ceremoniilor organizate în prima parte a zilei de 1 Decembrie 2023, ”municipalitatea îi invită pe ploieșteni să deguste un pahar de vin fiert și faimoasa fasole cu cârnați, la o întrunire publică tradițională, ce va fi organizată în spațiul parcării dintre Parcul “Toma Socolescu” și Palatul Culturii Ploiești”. De asemenea, tot cu ocazia Zilei Naționale a României, Garnizoana Ploiești va organiza și o expoziție de tehnică militară, în fața Palatului Culturii, în intervalul orar 13.00-14.00. Nu în ultimul rând, în seara zilei de 1 Decembrie, începând cu ora 18.30, ploieștenii care se vor afla în centrul orașului la acea oră vor putea admira un alt moment deosebit și totodată emoționant, și anume ceremonia de retragere cu torțe a trupelor militare, care se va desfășura cu plecare de pe esplanada Palatului Culturii. Așa cum s-a mai anunțat, momentele festive ale Zilei Naționale a României se vor încheia cu un spectaculos foc de artificii, care va avea loc începând cu ora 19.00, în Centrul Civic al Ploieștiului, zona Parcului “Toma Socolescu” – Bulevardul Republicii. Așa cum s-a mai precizat, pentru buna organizare și desfășurare a manifestărilor menționate, au fost stabilite și o serie de măsuri în ceea ce privește circulația rutieră din centrul orașului. Mai exact, se va închide circulația rutieră în sensul giratoriu (inclusiv) Catedrala ″Sf. Ioan Botezătorul″, pe tronsonul Bulevardul Republicii până la intersecția cu str. Erou Călin Cătălin, în intervalul orar 09.00- 13.00; se va închide Bulevardul Republicii (între străzile Vasile Milea și Erou Călin Cătălin) în intervalul orar 13.00 – 14.00, pentru expunerea tehnicii militare; se va închide tronsonul str. Take Ionescu – str. Vasile Milea în intervalul orar 18.00 – 19.30, pentru retragerea cu torțe, care va începe la 18.30, și pentru focul de artificii care va începe la ora 19.00; se va elibera perimetrul parcării dintre Parcul “Toma Socolescu” și Palatul Culturii, pentru organizarea spectacolului pirotehnic.