N. Dumitrescu

Începând de ieri, angajații din Prahova de la Casa Județeană de Pensii și de la Agenția Județeană de Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) au intrat în grevă generală. Declanșarea acestei forme de protest era, de altfel, previzibilă, fiind anunțată de săptămâna trecută, când aceiași angajați s-au aflat în grevă de avertisment. Astfel, întrucât primele demersuri revendicative nu au avut efectul preconizat, s-a trecut la următorul pas – greva generală, în speranța că încetarea activității, inclusiv cu publicul, din cele două instituții, îi va determina pe reprezentanții guvernamentali, respectiv pe cei de la Ministerul Muncii, să le accepte solicitările, cea mai importantă fiind cea legată de majorarea salariilor. Așa după cum s-a anunțat, greva generală va fi pe perioadă nedeterminată, iar întrucât este declanșată în toate instituțiile similiare de la nivel național, există riscul de a fi blocată recalcularea pensiilor, iar beneficiarii de prestații sociale să nu-și primească banii, cu precizarea că în Prahova sunt 200.000 de dosare de pensie aflate în plată și 180.000 de beneficiari de prestații sociale. Pentru a susține protestatarii în demersul lor, ieri, s-a aflat în Prahova, încă de dimineață, în fața sediului din strada Nicolae Iorga nr. 1 Ploiești, alături de salariații de la Casa Județeană de Pensii Prahova și AJPIS Prahova aflați în grevă generală, și Alexandru Adrian – președinte al sindicatului națonal al salariaților din instituțiile Ministerului Muncii, respectiv vicepreședinte în cadrul Federației Sindicatelor din Ministerul Muncii.
În legătură cu declanșarea grevei generale, acesta ne-a declarat: ”Motivul declanșării grevei generale este foarte clar. Colegii vor salarii mai bune, dar invocă și lipsa de personal. Vor eliminarea inechităților din sistem pentru că, după cum se știe, există diferențe semnificative între cei care lucrează în instituții din Ministerul Muncii și cei de la ANAF, de exemplu. Astfel, solicităm alinierea cu salariile de la ANAF. Pe de altă parte, din cauza lipsei de personal, s-a ajuns la mii de ore suplimentare care nu pot fi plătite și nu nu pot fi recuperate prin timp liber, din cauza faptului că în instituții sunt oameni foarte puțini. Mai sunt și condițiile de muncă precare, nu avem aplicații informatice care să funcționeze în parametri optimi, activitatea în instituții fiind adesea îngreunată”.
Întrebat cât timp va dura greva generală și dacă s-a primit vreun semnal de la guvernanți în ceea ce privește rezolvarea revendicărilor, liderul de sindicat de la nivel național ne-a mai precizat: ”Sperăm să se rezolve cât mai repede revendicările noastre. Guvernul și Ministerul Muncii știu despre problemele și solicitările noastre. Vinerea trecută am avut deja o întrevedere la Guvern, dar dorim ca discuțiile să avanseze și mai mult și să fie în favoarea noastră, în condițiile în care, acum, la nivel național, se află în grevă generală angajați din toate instituțiile care sunt în subordinea Ministerului Muncii, respectiv cei de la Inspectoratele teritoriale de muncă, AJPIS, Casa de pensii, AJOFM. Practic, începând din data de 27 noiembrie a.c., în toate județele țării angajați din una, două sau mai multe instituții dintre cele enumerate se află în grevă generală. La Prahova, de pildă, sunt în grevă generală cei de la Casa de Pnesii și AJPIS, iar cei de la ITM, în semn de solidaritate, au organizat un protest spontan, fără afectarea activității instituției”.