Pelicula „Fingernails“, debutul în limba engleză al cineastului grec Christos Nikou, imaginează o lume în care nu există aplicaţii de dating, iar cuplurile caută dragostea adevărată cu ajutorul ştiinţei şi a unor mostre de unghii, informează Agenția Reuters, preluată de Agerpres.
„Fingernails“ îi are în distribuţie pe Jessie Buckley şi pe Jeremy Allen White în rolurile a doi tineri, Anna şi Ryan, a căror compatibilitate a fost stabilită în laborator şi care, după ce au fost trei ani împreună, reflectează acum la relaţia lor.
La început, fiecare a sacrificat câte o unghie pentru a lua parte la testele care ar trebui să elimine toate incertitudinile şi riscurile asociate iubirii, inclusiv divorţul.
Ryan este mulţumit cu viaţa pe care o duce. Anna vrea însă mai mult şi se angajează în secret la un institut al iubirii, unde îl cunoaşte pe profesorul Amir (Riz Ahmed) şi începe să aibă îndoieli în legătură cu întregul procedeu.
„Încercam să înţeleg ce înseamnă dragostea şi de ce mulţi oameni folosesc aplicaţiile de dating şi felul în care tehnologia a schimbat modul în care trăim numeroase experienţe“, a declarat Nikou pentru Reuters.
„Fingernails“ este plasat într-un timp nespecificat, pentru a reflecta atemporalitatea iubirii, a explicat Nikou, un fost asistent de regie al cineastului grec Yorgos Lanthimos, al cărui film ‘’The Lobster’’ analizează de asemenea relaţiile.
Singura legătură cu prezentul este o scenă în care un cinematograf prezintă o retrospectivă a filmelor în care a jucat Hugh Grant şi o referire la una dintre cele mai cunoscute comedii romantice ale acestuia, „Notting Hill“.
Deşi Hugh Grant a refuzat rolul proprietarului institutului iubirii din pelicula „Fingernails“, filmul include un omagiu închinat actorului britanic, a povestit Nikou.
„Am vrut să facem o glumă şi să spunem că proprietarul institutului iubirii este Hugh Grant întrucât el este mereu tipul care rămâne cu fata la sfârşitul poveştii“, a explicat regizorul.
„Dar el a refuzat rolul, iar acum este pe reclama luminoasă a unui cinematograf (în film) şi îmi place treaba asta la nebunie“, a adăugat el.
„Fingernails“ a fost lansat, acum câteva zile, în câteva cinematografe şi poate fi urmărit pe platforma de streaming Apple TV+ .