George Marin
Continuăm să depănăm firul poveștii vieții antrenorului emerit Emil Popa, așa cum el însuși ne-a descris-o, cu puțină vreme înainte de a părăsi această lume. Din păcate, multe amănunte legate de viața maestrului sau de performanțele realizate în competițiile pugilistice vor rămâne pe veci nepovestite de cel care le-a trăit, care le-a înfăptuit. Nelăsându-ne să lămurim multe aspecte pentru a desăvârși povestea, firul curmat al vieții maestrului ne pedepsește pentru lipsa de inspirație în a culege cât mai devreme neprețuitele amintiri.
Șopârlele ies la soare
Noi, cei cu lotul național eram sus, pe platoul Bucegilor, la Piatra arsă. Aveam tot ce ne trebuia. Aveam medic, aveam maseur. Antrenamentele mergeau bine, băieții lucrau bine, chiar dacă mai mustăcea unul sau altul. Ecuația era simplă: vrei America, vrei Olimpiadă, pune mâna și muncește! Oricum, nu aveau ce altceva face în pustietatea de acolo. Bine, mai treceau turiști în drumeție, se uitau un pic la noi apoi își vedeau de drumul lor. Noi aveam antrenamentele la sala de gimnastică din cabană și la stadionul făcut pentru fotbaliști, în ʼ70 – terenul, mai degrabă zis – care se afla în apropierea cabanei, iar poteca să cobori în Sinaia trecea pe acolo, puțin pieziș față de teren. Nu am idee dacă terenul acesta mai există și acum.
Între timp, în țară se desfășurau competiții. Atunci erau mai multe. Se făceau și meciuri amicale între cluburi din orașe, gale care atrăgeau lumea la box. Activitatea de acasă, de la Ploiești, de la „Prahova”, rămăsese pe seama lui Gică Răileanu, colaboratorul ales de mine. La o competiție la Brăila, parcă, plecat cu niște juniori, Gică Răileanu a fost luat în primire de șmecheri: „Ce, mă, iar te-a lăsat nenʼtu Popa singur? Vezi, mă, că tot tu ești antrenor principal la voi la club? Tu ești și tu vei fi și de aici înainte. Că nenʼtu Popa pleacă cu lotul în America, la Olimpiadă, și de acolo nu se mai întoarce. Nu maaai vine el înapoi acasă! Ce să mai facă în România? E la lot, acum îi trebuie altceva mai sus”. Însă Gică a fost întotdeauna extraordinar de corect și cu un bun-simț cum nu am mai văzut. Le-a răspuns celor ce vârau șopârle: „Voi vedeți-vă de treaba voastră și lăsați-ne pe noi în pace. Vă spun eu că Emil se întoarce acasă de acolo. Dar vă spun cinstit că dacă nu se întoarce, eu singur nu mai pot face ce face el”. Eu am aflat de vorbele acestea mai târziu, după ce Olimpiada trecuse de destulă vreme, trecuseră câteva luni.
După stagiul de la munte ne-am întors la București. În timpul pregătirilor pe care le făceam tot la„23 August” a sosit lista cu Delegația oficială a României pentru Jocurile Olimpice Los Angeles – 1984. Chiar așa era titlul documentului cu antetul Ministerului Sportului. Sau CNEFS, cred că așa se numea atunci organismul care coordona sportul. Parcă nu era minister. Mă rog, nu are importanță. Atletism: cutare, cutare, cutare. Box: șeful delegației boxerilor, cutare. Antrenor: Ion Popa. Sportivi: cutare, cutare, cutare. Emil Popa, lipsă de pe listă!
