Florin Tănăsescu

Copii fiind, cu tricicleta se plimbau. Câţiva ani mai târziu, se dădeau printre blocuri cu trotineta.
Când au intrat – unii pe la câte-un liceu cu profil piscicol, alţii, la d-ăla, agricol – părinţii le-au cumpărat „podobelor” biciclete. După ce-au luat şi dintr-a treia încercare la facultate, au primit drept cadou un Trabant. Fiecare!
Acești oameni şi-au petrecut, carevasăzică, mare parte din viaţă pe drumuri.
Ascensiunea lor pe panta funcţiilor la Transporturi a început tot din fragedă pruncie. S-a întâmplat când un nefericit dintre ei era gata să dea „ortu’ popii” după ce a căzut ca bleanda, de trei ori, în aceeaşi groapă.
O dată cu tricicleta, p-ormă cu trotineta, iar a treia dată – cu bicicleta.
Ei, da’ când a intrat cu roata din faţă – stânga într-o hârtoapă, şi-a jurat atunci în barbă:
„Ori ministru, ori secretar de stat la Transporturi mă fac!”.
Şi s-a făcut. Adică, l-a plantat partidul. Apoi, i-a tras după el şi pe ceilalţi.
Aşa se face că au schimbat multe în privinţa traficului rutier. Un exemplu: foarfecile de tăiat panglicile inaugurale!
Că, na! Nu treci aşa uşor peste un covor asfaltic întins de-a latul şi de-a curmezişul unei ulicioare.
Ce-am mai făcut noi?
Am călcat în picioare, am trecut cu căruţa sau cu maşina peste mixturică, (diminutiv de la mixtură) peste munca lor.
A acestor Sisifi care o iau, mereu şi mereu, de la capăt cu ziceri de genul:
„Ne-am pus în plan să asfaltăm într-un cincinal toate potecile pe care umbla Decebal!”.
Ce vom facem noi după ce duc ei spre „Drum înfundat” numitul plan?
Îl călcăm iar în picioare. Sau îl băgăm sub patru roţi. Urâtă treabă!
D-aia ne gândim că munca lor nu trebuie atinsă nici cu o floare!
Şoseaua, Autostrada şi Deneul sunt monumente istorice, ocrotite prin lege.
Sunt mărturii ale unor vremuri în care toţi care-au fost pe la Transporturi au creat capodopere!
Aşa că, dacă pe vremuri scria :”Atenţie, nu călcaţi iarba!”, tot aşa, acum trebuie scris: „Atenţie, şoferi! Nu conduceţi pe şosea! Luaţi-o prin şanţ!”.
Copii fiind, băieţii veseli de la Transporturi se plimbau cu trotineta.
Acum pictează autostrăzi. Astea vor fi expuse în muzee.
Intrarea, permisă numai celor care şi-au plătit rovinieta!