N.Dumitrescu

După ce luni, la Comarnic, ministrul Transporturilor, Sorin Grindenu, a declarat că spitalele CF nu vor fi desființate, existând posibilitatea ca acestea să fie transferate la autoritățile locale, ieri, primarul Andrei Volosevici a convocat Consiliul Local Ploiești, în ședință extraordinară, singurul punct aflat pe ordinea de zi fiind chiar propunerea de preluare a Spitalului General CF Ploiești în rețeaua sanitară a autorității locale. Cu câteva ore înainte de începerea ședinței, Primăria Ploiești a transmis un comunicat de presă prin care s-au oferit detalii în ceea ce privește urgența discutării acestui subiect în ședința legislativului local ploieștean. Astfel, s-a menționat că edilul revenea pentru a patra oară în legislativul local cu inițiativa ce viza preluarea Spitalului CF, având în vedere că, de fiecare dată, consilierii locali au respins acest lucru. ”În noiembrie anul trecut, conducerea Spitalului de Pediatrie Ploiești, singurul spital cu specific pediatric din județul Prahova, atrăgea atenția asupra faptului că actualele clădiri în care îşi desfășoară activitatea, în sistem pavilionar, în trei locaţii diferite, îndeplinesc cu greu cerințele privind circuitele funcționale şi sanitare, precum şi cele de siguranță a pacienților. Totodată, prin adresa Secretariatului General al Guvernului se solicita, în 09.12.2022, transmiterea în scris a manifestării ferme de preluare a unității sanitare CF în rețeaua Consiliului Local Ploiești. Din păcate, consilierii locali ploieșteni nu au considerat oportună preluarea spitalului CF şi relocarea, în spațiile nefolosite de aici, a Spitalului de Pediatrie. A trecut un an şi, prin adresa 7884/03.10.2023, Spitalul de Pediatrie Ploiești aduce la cunoștință faptul că imobilul în care îşi desfășoară activitatea este încadrat în clasa II de risc seismic, conform raportului de expertiză tehnică. Având în vedere aceste aspecte, primarul Andrei Volosevici a propus, pentru a patra oară, spre aprobare Consiliului Local Ploiești, în regim de urgenţă, adoptarea proiectului de hotărâre privind preluarea Spitalului General CF în reţeaua sanitară a Consiliului Local Ploieşti”, se menționa în comunicatul de presă transmis ieri de Primăria Ploiești. Numai că ședința de ieri, pe tema menționată, s-a dovedit a fi una aproape …de infarct, și asta din cauza atacurilor lansate dinspre consilierii locali, în mod special de la PNL, către primar și invers. Totul a pornit de la intervenția consilierului local Simona Popescu, care i-a reamintit primarului, în plenul ședinței, că perioada în care putea fi transmisă la București, în baza unei ordonanțe de Guvern, intenția autorității locale de preluare a spitalului CF a expirat la sfârșitul lunii august a.c., drept pentru care proiectul supus ieri discuției și votului în ședință nu ar mai avea niciun cadru legal, punându-se întrebarea de ce, anul acesta, acest subiect nu a mai fost readus în atenția aleșilor locali. În replică, edilul a precizat că nu mai era cazul de vreo revenire asupra discuției, în contextul în care, a precizat acesta, consilierii au respins această inițiativă. ”Există două prorogări și o respingere clară, în decembrie anul trecut, față de preluarea Spitalului CF. Nu aveam ce să mai fac, atât timp cât v-ați pronunțat că nu vă interesează această preluare. Știind că este nevoie de o expertixă tehnică inclusiv la Spitalul de Pediatrie, din decembrie anul trecut, înainte de pregătirea bugetului pe anul 2023, am venit cu această propunere, de preluare a spitalului CF, dar ați respins-o”, a declarat primarul Andrei Volosevici. De precizat că atacuri la adresa primarului au fost, în timpul ședinței, și din partea președintelui de ședință, dar și a altor consilieri locali, Gheorghe Sârbu afirmând, printre altele, ”că s-a săturat de minciunile domnului primar”, pentru ca, într-un final, pentru a pune punct discuțiilor în contradictoriu, primarul să părăsească sala de consiliu și să urmărească desfășurarea ședinței din biroul său, în sistem online. Iar pentru că nu s-a ajuns la nicio concluzie pe această temă, la propunerea viceprimarului Daniel Nicodim, proiectul de hotărâre ce viza posibilitatea preluării de către autoritatea locală a Spitalului CF Ploiești a fost prorogat, urmând să fie rediscutat.