N. Dumitrescu
Majorarea salariilor obținută marți, prin votul în Parlament, de către angajații caselor de asigurări de sănătate din țară, inclusiv din Prahova, după ce s-au aflat din 2 noiembrie a.c. în protest generalizat, i-a determinat și pe alți reprezentanți din sistemul de sănătate să recurgă la revendicări și acțiuni de protest similare. Concret, ieri, angajaţii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Prahova au protestat, în faţa sediului instituţiei din Ploiești, principalul motiv fiind salarizarea. Directorul DSP Prahova, Alice Conea, ne-a confirmat că, ieri, programul de lucru al instituției a fost întrerupt în intervalul orar 13.00-15.00, nemulțumirile angajaților fiind, în mod special, de ordin salarial. ”Protestul a fost declanșat din cauza salariilor, mai exact din cauza discrepanţelor din sistemul de sănătate, având în vedere creşterile salariale care, așa cum am văzut în modificările legislative aprobate în Parlament în ziua de marți, vizează doar angajaţii Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, nu şi pe cei din direcțiile de sănătate publică, angajați care fac parte la rândul lor din sistemul de sănătate”, ne-a declarat directorul DSP Prahova, care ne-a mărturisit că salariul său pe care îl încasează, ca director al instituției, de 6.600 de lei net, profesia sa fiind aceea de medic, este mult mai mic decât al unor angajați, care nu au aceeași pregătire, din unele spitale prahovene. Potrivit directorului DSP Prahova, proteste similare au fost declanșate, ieri, la toate instituțiile de profil din țară, întreruperea activității, într-un anumit interval orar, urmând să continue și în perioada următoare, revendicările acestora fiind transmise și conducerii Ministerului Sănătății. Pe de altă parte, o altă problemă a DSP Prahova- de asemenea valabilă la toate instituțiile din țară- este legată de lipsa personalului, și asta din cauza faptului că pe posturile scoase la concurs nu se prezintă nimeni, principala cauză fiind tot salariile mici. DSP Prahova are acum 100 de angajați, zece posturi care ar fi putut fi ocupate prin concurs fiind suspendate, ca urmare a noilor reglementări legislative.