V. Stoica
ANAF scoate din nou la licitație conacul prințului Paul de România, de la Sinaia, după o primă tentativă eșuată de vânzare a imobilelor din orașul de pe Valea Prahovei. Prețul a scăzut cu un sfert din cel inițial, conform Agenției Naționale de Administrare Fiscală. Pe 13 decembrie va avea loc a doua licitație pentru vânzarea ansamblului de bunuri imobile constând în apartament nr. 1, situat în localitatea Sinaia, pe str. Theodor Aman, nr. 2, în suprafață totală de 303 mp suprafață construită, din care 221,51 mp suprafață utilă, dar și terenul aferent, de sub construcție și de sub balcoane. În prețul de pornire al licitației (diminuat cu 25% față de prima), de 905.430 de lei exclusiv TVA intră și terenul intravilan în suprafață de 339 mp, care are acces la stradă asfaltată și dispune de toate utilitățile. Bunurile scoase la licitație de ANAF au fost puse sub sechestru în cadrul unui dosar penal în care a fost condamnat prințul Paul de România, iar acum se încearcă vânzarea de către Agenție a imobilelor din Sinaia. Paul de România a fost condamnat definitiv, în decembrie 2020, la 3 ani și 4 luni de închisoare în dosarul retrocedării ilegale a Fermei regale de la Băneasa.