Compania Naţională de Administrarea a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) avertizează şoferii că este obligatoriu ca vehiculele care tranzitează zonele înalte, unde au început ninsorile, să fie echipate de iarnă, se arată într-un comunicat al CNAIR remis ieri Agerpres. În special autovehiculele grele sa fie echipate cu lanţuri, deoarece există risc de accidente, dar şi de blocare a drumurilor, ceea ce îngreunează acţiunea utilajelor de deszăpezire. „Facem apel la conducătorii auto ca înainte să plece la drum să verifice prognoza meteo şi atenţionările CNAIR şi ale poliţiei rutiere”, precizează CNAIR. Instituţia a informat că utilajele sale de deszăpezire şi drumarii au fost mobilizaţi în teren şi au acționat acolo unde situaţia s-a impus. Conform atenţionării Administraţiei Naţionale de Meteorologie, peste jumătate din ţară s-a aflat, pe parcursul zilei de ieri, sub o atenţionare Cod galben de intensificări ale vântului, inclusiv de ninsori şi viscol în Carpaţii Orientali, la altitudini înalte. S-a menționat că în zona Carpaţilor Orientali va ninge moderat cantitativ (10 – 15 l/mp) şi va continua să se depună strat de zăpadă.
Acasă Actualitate CNAIR: Este obligatoriu ca vehiculele care tranzitează zonele înalte, unde au început...