V.Stoica

Clădirea Halelor Centrale din Ploiești, monument istoric ridicat după planurile renumitului arhitect Toma T. Socolescu, s-a aflat, săptămâna aceasta, în atenția studenților de la Arhitectură.
Alex Bondrea, președintele filialei prahovene a Ordinului Arhitecților din România, a anunțat că s-au creat premisele unui nou parteneriat, cu studenții grupei internaționale a anului V de la Universitatea de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu, coordonată de conf. univ. dr. arh. Marius Voica.

”Tema lor de an este „Piața Agroalimentară + funcțiuni conexe și complementare” din semestrul 9 de studii și are drept cerințe dezvoltarea, în două faze, a unui proiect de piață agroalimentară însoțită de funcțiuni conexe și complementare (terase, spații publice, hotel, locuire, birouri, ateliere, restaurante, mici unități de producție, spații culturale etc). Prin amabilitatea conducerii S.C. HALE ȘI PIEȚE S.A., împreună cu studenții s-au vizitat atât partea publică, dar și partea funcțională a imobilului Halelor Centrale din Ploiești, monument istoric înscris în Lista monumentelor istorice (L.M.I.), cod PH-II-m-A-16306. În speranța că informațiile transmise au fost de folos pentru studenți, așteptăm cu nerăbdare analizele și propunerile lor pentru a le putea expune către publicul larg și a putea inspira comunitatea ploieșteană în deciziile viitoare, necesare, de reconversie a spațiului pieței agroalimentare centrale a Municipiului Ploiești. Mulțumindu-i dlui conf. univ. dr. arh. Marius Voica pentru înțelegerea nevoii analizei acestui spațiu vital pentru comunitatea ploieșteană, deocamdată le urăm succes tuturor studenților în atingerea obiectivelor proiectului lor de an”, a transmis președintele OAR Prahova, Alex Bondrea.