Oamenii de ştiinţă chinezi au alcătuit un atlas bazat pe secvenţierea de mare capacitate a deteriorării şi reparării ADN-ului, care ar putea contribui la promovarea prevenirii şi tratării tumorilor, informează agenţia de presă Xinhua, preluată de Agerpres.
Deteriorarea ADN-ului şi repararea lui necorespunzătoare reprezintă sursa majoră a modificărilor genomice responsabile pentru multe boli umane, în special pentru cancer. Cu toate acestea, încă lipseşte o bază de date cuprinzătoare, în ciuda acumulării rapide de seturi de date publicate.
Cercetătorii de la Centrul pentru Excelenţă în Ştiinţa Celulară Moleculară, sub egida Academiei Chineze de Ştiinţe şi a Universităţii Medicale din Guangzhou, au prezentat Atlasul Daunelor ADN (DDA), care este primul depozit la scară largă de informaţii despre deteriorarea şi repararea ADN-ului.
Noul atlas prezintă un flux de lucru standardizat care cuprinde 6.030 de mostre din 262 de seturi de date prin 59 de tehnologii, acoperind 16 specii. Acesta include 10 tipuri de daune şi 135 de tratamente, potrivit studiului publicat recent în revista Nucleic Acids Research.
De asemenea, oferă o interfaţă uşor de utilizat, care facilitează navigarea, căutarea, vizualizarea genomului în browser, compararea hotspoturilor şi descărcarea de date.
DDA va reprezenta o resursă valoroasă pentru cercetările care vizează instabilitatea genomului şi asocierea sa cu bolile, au declarat cercetătorii chinezi.