F.T.

Poliţia Română, în parteneriat cu Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurarea (UNSA) şi Asociaţia Română pentru Tehnică de Securitate (ARTS), continuă implementarea, la nivel națíonal, a proiectului #SigurAcasă, acesta având drept scop promovarea în mediul online a principalelor măsuri de siguranță pe care le putem lua, pentru a preveni furturile din locuințe.
«Prin acest demers – scriu repezentanţii Poliţiei Române Române într-un comunicat – vor fi oferite informații utile despre avantajele existenței unor măsuri de prevenție și protecție financiară în cazul producerii furturilor din locuințe.
Acest tip de infracțiuni are un impact deosebit în percepţia populaţiei cu privire la siguranţa personală.
Totodată, trebuie avute în vedere implicaţiile, inclusiv cele de natură emoţională, pe care acest segment de criminalitate îl are în rândul cetăţenilor, aspecte care generează teama de infracţionalitate şi un sentiment de insecuritate civică, în contextul în care fiecare cetăţean consideră locuinţa ca fiind spaţiul în care se simte în siguranţă şi orice pătrundere neautorizată generează o stare de disconfort, de multe ori fără o legătură directă cu prejudiciul de natură patrimonială cauzat, ci cu însăşi încălcarea acestui spaţiu intim de siguranţă personală».
De asemenea, tot Poliţia Română oferă câteva sfaturi utile pentru a nu deveni victime ale escrocilor:
«În concedii și vacanțe, vă recomandăm să nu comunicați date despre plecarea de acasă pentru o perioadă mai lungă în convorbirile cu alte persoane sau pe reţele de socializare (…); Încuiaţi uşile, chiar şi atunci când sunteţi acasă sau plecaţi pentru câteva minute!; Învățați-i pe copii să nu deschidă uşa nimănui în lipsa dumneavoastră, pentru a nu arăta faptul că sunt singuri în casă!; Pe lângă furtul din locuinţe, hoţii pot lua și bunuri lăsate pe casa scării. De aceea, este bine să nu deschideţi oricui uşa de la intrarea în bloc».