F.T.
În timp ce fluidizau circulația pe DN1 E60, în zona orașului Comarnic, polițiștii Serviciului Rutier Prahova au fost sesizați de către un tânăr în vârstă de 28 de ani, din București, că ar fi avut un conflict cu un alt participant la trafic.
Potrivit unei informări a IPJ Prahova, «în urma sesizării, polițiștii rutieri au identificat și depistat autoturismul în cauză, la volanul acestuia aflându-se un bărbat în vârstă de 37 de ani, din municipiul Brașov.
Din cercetări a reieșit faptul că bărbatul în cauză, în urma unei șicanări în trafic cu celălalt conducător auto, s-ar fi deplasat către portbagajul autoturismului său, de unde a luat o cutie în care păstra un pistol, însă fără a-l scoate din aceasta (…).
Cu ocazia controlului habitaclului autoturismului, sub scaunul din față a fost găsită o cutie de material plastic, în interiorul căreia se afla un pistol neletal, supus autorizării, confecționat special pentru a produce zgomot.
Totodată, în aceeași cutie au fost găsite încărcătorul pistolului și alte obiecte folosite în utilizarea acestuia.
Având în vedere cele constatate, la fața locului s-au prezentat și polițiștii din cadrul Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase, care au continuat cercetările.
Astfel, în urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că bărbatul din municipiul Brașov nu este autorizat să dețină arme și muniții. În schimb, s-a constatat că bărbatul ar fi achiziționat din afara României două arme, printre care și un pistol neletal de tir sportiv cu aer comprimat, care se afla în posesia fratelui său din orașul Ghimbav.
Ulterior, au fost solicitați în sprijin polițiștii Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul IPJ Brașov, care au procedat la ridicarea armei respective.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și munițiilor și contrabandă calificată, cele două arme fiind ridicate în vederea continuării cercetărilor.»