Petrolul a câștigat jocul test disputat pe arena divizionarei secunde Gloria Buzău, scor 2-1, toate cele trei goluri fiind marcate pe parcursul reprizei a doua.
Cum Superliga s-a aflat în pauză în weekend, „lupii” au profitat și au susținut o repetiție utilă, pe terenul uneia dintre formațiile cu pretenții ale eșalonului secund. Iar meciul cu Gloria i-a solicitat pe elevii lui Florin Pîrvu, cei care, după o primă repriză „albă”, s-au văzut conduși în partea a doua, reușind însă, apoi, în decurs de doar șapte minute, să răstoarne situația în favoarea lor.
Petroliștii au trimis de două ori mingea în poarta adversă și în prima repriză, de fiecare dată prin Mihai Roman (3 și 40), însă, în ambele situații, fanionul asistentului a indicat faptul că atacantul „galben-albaștrilor” se afla în poziție de ofsaid. Dar, marea ocazie a primei părți a fost trecută în dreptul amfitrionilor, atunci când Andreas Mihaiu (36) a rămas singur cu Zima, portarul ceh s-a opus cu un reflex formidabil, mingea a revenit la jucătorul Gloriei, însă Huja a plonjat la sacrificiu și s-a opus golului!
După pauză au apărut și golurile, acelea care să se și contabilizeze în statistica întâlnirii. Gloria a deschis scorul prin Cristi Dumitru (64), cel care, pătruns singur în careu, a plasat balonul pe lângă Gavrilaș, dar Petrolul a egalat repede, Țicu (70) păcălindu-l pe Haymamba cu un șut la colțul scurt, expediat dintr-o lovitură liberă executată din lateral dreapta, aproape de linia de tușă! La scurt timp s-a făcut 2-1, după ce Mitrov (77) a urmărit un balon respins de către Haymamba, la un șut al lui Petrovic, și a reluat, de la 9-10 metri, lateral stânga, în vinclul opus!
În meciul din „Crâng”, Florin Pîrvu a rulat aproape tot lotul pe care îl are la dispoziție, absenți fiind cei trei jucători români convocați la loturile reprezentative, Alex Musi, Mihnea Rădulescu și Iustin Răducan, dar și Georgi Abuashvilli, fotbalistul georgian fiind chemat, de urgență, la reprezentativa „U21” a țării sale. De asemenea, au lipsit și Seto Takayuki și Ismael Diomande, cei doi acuzând probleme medicale după ultimul meci de campionat.
Pentru echipa noastră urmează, în Superliga, meciul cu Universitatea Craiova, ce se va disputa duminică, în Bănie, de la ora 18.00.
Gloria Buzău – FC Petrolul 1-2 (0-0)
Marcatori: Cr. Dumitru (64)/Țicu (70), Mitrov (77).
Gloria: Greab – Ferraresso, Wiktorski, Patapis, Sălceanu – Ionuț Şerban (cpt.) – V. Angelov, Pervan, Mihaiu – Golan, Radic. Au mai jucat: Haymamba – Sg. Pîrvulescu, Pashov, Nadolu, Dobrosavlevici, Mat. Tănasă, Brîncoveanu, Georgiev, Cr. Dumitru, Guiu, R. Zamfir
Antrenor: Andrei Prepeliţă.
FC Petrolul: Zima (46 Gavrilaș) – Papp (46 Garutti), Meijers (cpt) (46 Pedro), Huja (71 A. Dumitrache) – Doua (46 Dumitriu), Hanca (46 Vraciu), Jair (46 Mitrov), Jefferson (60 Constantinescu), D. Radu (46 Țicu) – Roman (60 Petrovic), Grozav (60 Omrani). Antrenor: Florin Pîrvu.
Căpitan la 19 ani!
Reprezentativa U20 dispută partidele din luna octombrie din cadrul Elite League U20, împotriva Angliei și Norvegiei, primul joc, cel cu Anglia, disputat la București, fiind câștigat, surprinzător, cu 2-0 de către elevii lui Costin Curelea, prin golurile lui Cristian Mihai (5′), Atanas Trică-pen. (16′) . În acest meci, căpitanul echipei noastre a fost nimeni altul decât Alexandru Musi, jucător care evoluează la Petrolul! Astăzi, echipa noastră are parte de un nou joc, în Norvegia, de această dată.
Rădulescu și Răducan, goluri pentru U 19!
Naționala Under 19 a României, pregătită de Adrian Dulcea, a disputat sâmbătă, 14 octombrie, al doilea joc din grupa de calificare la EURO 2024, pe lista marcatorilor echipei nostre regăsindu-se și cei doi petroliști, Mihnea Rădulescu și Iustin Răducan. Partidele miniturneului se joacă în Cehia.
Astfel, după o remiză, 0-0, în fața Finlandei, tricolorii au învins clar selecționata din San Marino cu scorul de 7-0. Golurile României au fost înscrise de Mario Tudose (35), Luca Banu (38), Alexandru Capac (57, 90+3), Iustin Răducan (67), George Gogescu (75) și Mihnea Rădulescu (83).
Urmează (17 octombrie): România – Cehia, 16:00, în direct pe FRF.tv și San Marino – Finlanda.
Clasamentul grupei:
ECHIPĂ M V E Î G P
1. Cehia 2 2 0 0 5-0 6
2. ROMÂNIA 2 1 1 0 7-0 4
3. Finlanda 2 0 1 1 0-1 1
4. San Marino 2 0 0 2 0-11 0
Se vor califica la Turul de Elită, în ultima etapă înaintea turneului final, echipele clasate pe primele două locuri din cele 13 grupe, alături de cea mai bine clasată echipă de pe locul 3. Turneul final EURO 2024 se va disputa în Irlanda de Nord.