Veniturile totale din servicii poştale au depăşit anul trecut 4,6 miliarde lei, cu 11% mai mult faţă de 2021, circa 81% provenind din traficul de colete, informează un comunicat al Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), preluat de Agerpres.
În funcţie de veniturile din servicii poştale obţinute în anul 2022, principalii competitori de pe piaţa serviciilor poştale din România sunt Fan Courier, cu o cotă de piaţă de 23,8%, Compania Naţională Poşta Română (14,7%), Sameday (13,8%) şi Cargus cu 9%, se arată în Raportul privind piaţa serviciilor poştale din România în anul 2022. Actorii din piaţa serviciilor poştale au investit 360 milioane de lei în 2022, respectiv 8% din veniturile anuale, în creştere cu aproape 30% faţă de anul precedent. «Susţinerea traficului de colete a fost principalul determinant al investiţiilor, materializate de altfel prin creşterea cu aproape 80% a numărului de sisteme automate, până la aproape 4.500», se arată în comunicatul ­ANCOM. Traficul de colete şi pachete mici a crescut în 2022 cu 6%, până la 232 milioane trimiteri, adică 12 colete/locuitor. Creşterea mai mică a traficului comparativ cu anii precedenţi a fost compensată de accelerarea creşterii veniturilor din colete (+13%), până la 3,8 miliarde lei. Venitul mediu per colet a fost de peste 16 lei (13 lei în cazul coletelor ­interne).
De asemenea, numărul de furnizori care fac livrări prin sisteme automate (easybox, pachetomat etc.) a ajuns la 10, astfel că 1 din 7 colete interne a fost livrat prin intermediul acestora. Aproape 9 din 10 colete interne au fost livrate în o zi de la intrarea în reţeaua poştală, media fiind de 1,2 zile. În ceea ce priveşte coletele internaţionale, acestea au generat venituri de 1 miliard de lei în 2022, iar în funcţie de numărul de colete, primii 3 furnizori sunt Delivery Solutions – Sameday (28%), Fan Courier (26%) şi Cargus (13%).
Pe zona de corespondenţă şi imprimate, veniturile au crescut anul trecut cu 7%, ajungând la aproape 0,8 miliarde lei, deşi traficul a scăzut cu 9%, până la 303 milioane trimiteri. Venitul mediu per trimitere a crescut la 2,6 lei (+17%). În medie, trimiterile interne de corespondenţă şi imprimate au fost livrate în 2,7 zile. În funcţie de numărul de trimiteri, cei mai importanţi furnizori sunt CN Poşta Română (52%) şi Pink Post (41%).
Conform datelor ANCOM, în anul 2022 au fost primite 15 reclamaţii la fiecare 10.000 de trimiteri, iar numărul reclamaţiilor întemeiate a crescut cu 12%, la aproape 130.000, pentru două treimi din acestea fiind acordate despăgubiri. Valoarea medie a unei despăgubiri a scăzut cu 8%, până la 202 lei.
Numărul de angajaţi pe piaţa serviciilor poştale a fost în scădere anul trecut cu 4% în ansamblul sectorului, în condiţiile ­reducerii cu peste 1.000 de angajaţi a personalului CN Poşta Română. În medie, un ­angajat din domeniul poştal a generat venituri poştale anuale de 127.000 lei, în creştere cu 12% faţă de 2021.
ANCOM a publicat joi pe ­site-ul instituţiei Raportul integral privind piaţa serviciilor poştale din România în anul 2022.