N.Dumitrescu

Peste câteva zile, mai exact pe data de 27 octombrie a.c., în județul Prahova va fi organizat un eveniment în cadrul căruia cei care au finalizat studiile, fie cele universitare, fie cele liceale, în mod special, își pot găsi de lucru.
Concret, Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți este organizată de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Prahova, iar acțiunea va avea loc în ziua menționată începând cu ora 9.00 și se va desfășura simultan, până la orele 13.00, în următoarele localități: Ploiești, la sediul AJOFM Prahova, str. Nicolae Iorga nr. 1, etajul 1; Câmpina, la Casa de Cultură ”Geo Bogza”, str. Griviței nr. 95, și la Vălenii de Munte, la Centrul Cultural ”Nicolae Iorga”, str. Berevoiești nr. 9. Evenimente similare se desfășoară concomitent și în alte județe ale țării, ”Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți” având drept scop, așa cum s-a menționat, ”facilitarea accesului absolvenților la posturile disponibile și interacțiunea directă cu agenții economici, în condițiile unei concurențe loiale și transparente”. Reprezentanții AJOFM Prahova au mai adăugat că la cele trei evenimente desfășurate simultan în județ vor putea să participe și alte persoane care sunt în căutarea unui loc de muncă sau care doresc schimbarea celui existent. ”Această acțiune reprezintă o oportunitate pentru toți solicitanții de locuri de muncă interesați de a cunoaște mai bine piața muncii, ofertele de locuri de muncă, pentru a putea astfel să aleagă un loc de muncă potrivit pregătirii lor profesionale sau, în ultimă instanță, să se (re) orienteze profesional spre ocupații cu mai mari posibilități de angajare pe termen mediu și lung”, au mai precizat organizatorii busei locurilor de muncă pentru absolvenți care va avea loc, simultan, la Ploiești, Câmpina și Vălenii de Munte.