Giorgiana Radu-Avramescu
Bună noapte, dragul meu! E atâta tăcere în mijlocul acestei nopți. Pereții casei priveghează neliniștile. Satul doarme. Vietățile curții sunt la odihnă demult. Doar eu și Lupu suntem fără somn. Îl ascult fără să înțeleg pe cine cheamă, pe cine plânge. Poate mă dojenește pe mine, poate te strigă pe tine. Poate dor îi este de o mai veche iubire sau de una închipuită. Ori amândoi suntem chinuiți de același dor.
Mă gândesc despre ce-aș putea să-ți vorbesc la ceasul acesta atât de târziu. Mi-e frig, deși termometrul camerei arată 28 de grade. Mi-e frică! Însingurată alerg pe drumuri vechi, pe drumuri noi în miezul acestui octombrie. Atât de străin, de rece îmi pare totul. Te-aș chema să-mi alungi temerile cu surâsul tău. Cu pleoapele tale să-mi învelești ochii. Căldura trupului tău e leacul care-mi poate vindeca orice suferință. Dar tu ești prea departe să-mi mai ții de drag și de dragoste. Îmbrățișările noastre au apus și, deodată cu ele, toate definițiile iubirii. Nu mai știu să-ți vorbesc despre iubire. Cum se simte, cum se trăiește. Cum e ea cu adevărat. În amintire o găsesc doar. Altfel, o aud adesea rostită în jurul meu. Însă nu știu dacă despre ea, în adânca-i semnificație, este vorba. Atâta uzanță a căpătat. Poate n-am dreptate, de vină fiind dezobișnuința mea sau vechea obișnuință. Mă lungesc în explicații pe care nu le dețin și nici nu cred că-i sunt cuiva de folos.
Mai sunt și alte lucruri pe care le observ în puținele mele ieșiri, dragul meu. Nemulțumire, de pildă. Întâlnesc mulți oameni nemulțumiți. De viață. De sistem. De societate. De umilințele pe care sunt nevoiți să le îndure, în calitate de cetățeni. De curând, la un ghișeu, un bărbat rămas fără puterea de a vorbi (avea în zona gâtului un bandaj care indica o intervenție chirurgicală) se străduia să afle de ce nu-și poate plăti, cu voucher-ul primit de la stat, factura la energia electrică acolo, la sediul instituției, și trebuie musai să meargă la poștă. „Pentru că așa a stabilit, prin ordin, ministrul”, i-a răspuns funcționarul. Bărbatul insista cu întrebările, mimând vorba, și enervat, aproape că reușeau să-i iasă șoptite cuvintele, chiar dacă boala i le-a retezat. I se răspundea același lucru, iar domnul nemulțumit, continua să-și exprime nedumerirea, până când doamna de la ghișeu i-a strigat că din cauza atitudinii lui s-a îmbolnăvit. A plecat gesticulând ceva ce doar el știe. Nemulțumiți mai erau și alții. Doar că ei puteau vorbi, cu toate că vorba nu le-a folosit cu mult mai mult decât domnului de dinainte.
Sunt și cazuri în care acolo unde nu ajută cuvântul, ajută banii. Banii despre care se spune că nu aduc fericirea. Ba da! Banii aduc și fericire, și sănătate. Sigur, nu întotdeauna! În cazul unor boli, nici toți banii de pe pământ nu ajută. Dar sunt situații în care folosesc dacă-i ai, dacă nu, suporți consecințele, căci sistemul de sănătate nu-i echitabil cu toți cetățenii. De ce spun asta? Un oaspete mi-a mărturisit cum un bun prieten, în urma unei căzături banale aproape, putea să-și piardă brațul. Unui om cu relații, nu un pacient oarecare, ajuns la un mare spital din Capitală, i s-au pus două situații în vedere. Dacă are 7.000 de euro, beneficiază de proteza pentru cot pe care o deține spitalul, dacă nu, i se amputează brațul. Decizia trebuia luată repede, în acea zi, căci dacă se întârzia, nu mai era nimic de făcut. Așa încât omul și-a făcut calculele, a apelat la prieteni, și a scăpat de infirmitate. Banii cumpără, când se poate, sănătatea. Banii aduc bucuria unei haine de calitate. Banii stâmpără foamea, când există posibilitatea cumpărării unei pâini. Banii fac diferențe majore, când sunt și când nu sunt. Fără bani, ca și fără iubire, nu putem trăi pe deplin împliniți. În lipsa unui minim suport financiar, ducem povara zilei de mâine. În lipsa iubirii, supraviețuim ca niște roboți care au de îndeplinit sarcini. Și îndeplinim fiecare dintre noi misiunile avute, dar la finalul zilei constatăm că lipsește ceva totuși. Acel ceva care ne umanizează, care ne ține de cald și de foame sufletului. Iubire se cheamă. Și nu se achiziționează de la băcănia din colțul străzii. Nu se plătește cu card, nici cu voucher. Ea se naște între oameni. Crește apoi din inimile lor. Și se trăiește de cei care-i deslușesc adevăratul înțeles. Nu doar o rostesc ca pe un salut convențional. Eu nu sunt în măsură să aprofundez această temă, așa încât te las pe tine să povestești despre iubire. Ai scris-o mult, dar știu că încă îi mai poți țese aripi care să zboare spre mine!
Pe curând, dragul meu!
Cu nesfârșită iubire, eu
