Astăzi, moştenitoarea tronului Spaniei, prinţesa Leonor de Bourbon, va jura credinţă faţă de Constituţia ţării sale, exact în ziua în care va împlini vârsta de 18 ani, în cadrul unui eveniment-cheie pentru monarhia spaniolă, care va risipi şi mai mult amintirile legate de sfârşitul turbulent al domniei bunicului său Juan Carlos, informează AFP, prealuată de Agerpres. „Pe 31 octombrie, voi împlini 18 ani şi voi avea onoarea de a depune jurământ de credinţă faţă de Constituţie (…) Înţeleg foarte bine şi sunt conştientă de datoria mea şi de ceea ce implică responsabilităţile mele”, declara pe 20 octombrie prinţesa de Asturia, titlul oficial al prinţesei Leonor.
Imediat după depunerea acestui jurământ, moştenitoarea Coroanei spaniole va putea, din punct de vedere constituţional, să îi succeadă tatălui ei, regele Felipe al VI-lea, în fruntea statului şi la conducerea forţelor armate.
Ceremonia, care va fi difuzată pe ecrane uriaşe în centrul Madridului, va începe la ora 10:00 GMT în faţa celor două camere ale Parlamentului reunite în sesiune extraordinară, în prezenţa principalilor reprezentanţi ai statului spaniol. Este vorba despre un „ritual de trecere” îndelung pregătit, care a fost experimentat şi în 1969 de bunicul ei Juan Carlos I, desemnat ca succesor al dictatorului Francisco Franco (decedat zece ani mai târziu), apoi în 1986 de tatăl ei, Felipe al VI-lea.