Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski le-a transmis celor peste 40 de lideri europeni reuniţi joi în oraşul spaniol Granada că este încrezător în continuarea sprijinului SUA pentru ţara sa şi a cerut asistenţă şi arme suplimentare pentru Ucraina în lupta acesteia contra agresorilor ruşi, a informat Agenția Reuters, preluată de Agerpres.
Într-un discurs emoţionant, Zelenski a spus că elevii din Harkov (estul Ucrainei) învaţă de la distanţă sau participă la cursuri organizate în staţii de metrou de teama bombardamentelor ruse. ”Atât timp cât nu există un sistem de apărare aeriană deplin eficient, copiii nu pot merge în şcoli”, a declarat liderul ucrainean în faţa participanţilor la al treilea summit al Comunităţii Politice Europene, găzduit de Granada. El şi-a exprimat încrederea în continuarea sprijinului Statelor Unite pentru Kiev, în pofida a ceea ce el a numit ”furtuna politică” recentă de la Washington, unde liderul republican al Camerei Reprezentanţilor, Kevin McCarthy, a fost demis din funcţie marţi din cauza unei revolte a aleşilor din aripa dreaptă a propriului său partid care s-au opus deblocării acestor fonduri pentru Ucraina. ”Am încredere în America. Ei sunt un popor puternic cu instituţii solide şi o democraţie solidă”, a spus şeful statului ucrainean. Volodimir Zelenski a subliniat că nu trebuie să i se permită liderului rus Vladimir Putin să-şi întărească armata, în caz contrar existând riscul ca Rusia să atace şi dincolo de Ucraina până în 2028. ”Să lăsăm să fie o ruină doar ambiţiile lui Putin, nu ţările noastre, nu oraşele noastre. Copiii din fiecare ţară merită să fie în siguranţă. Oriunde în ţară, nu numai în metrou, nu numai în adăposturile subterane, ci oriunde. Trebuie să facem posibil acest lucru. Trebuie să ne asigurăm că Ucraina câştigă”, a accentuat preşedintele ucrainean. Pentru prima dată preşedintele american Joe Biden a sugerat miercuri că actuala criză politică de la Washington ar putea ameninţa ajutorul american pentru Ucraina. Congresul american, format din Senat cu majoritate democrată şi Camera Reprezentanţilor controlată de republicani, are la dispoziţie aproximativ o lună şi jumătate pentru a adopta un buget anual ce trebuie să includă noi fonduri din care Casa Albă să finanţeze sprijinul destinat Kievului.
Preşedinţia americană estimează la 24 de miliarde de dolari suma necesară pentru a continua sprijinirea efortului de război ucrainean.