Ieri, prim-ministrul Marcel Ciolacu a fost primit la Reşedinţa Euxinograd de lângă oraşul Varna de la Marea Neagră de premierul bulgar Nikolai Denkov, pentru a participa la Reuniunea trilaterală România – Bulgaria – Grecia, potrivit Agerpres.
În marja acestei reuniuni, şeful Executivului de la Bucureşti a avut programate o întrevedere în format trilateral cu premierul Bulgariei şi cel al Greciei, Kyriakos Mitsotakis, precum şi întâlniri în format bilateral cu prim-miniştrii celor două ţări, potrivit unui comunicat al Guvernului.
La rândul lor, membrii delegaţiei guvernamentale române care l-au însoţit pe premier au participat la întâlniri de lucru pe teme de securitate regională, cooperarea în domeniul energiei şi al transportului, programate în cadrul evenimentului de la Varna. Din delegaţia guvernamentală română au facut parte vicepremierul Marian Neacşu, ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu. Principalul subiect al reuniunii s-a referit la conectivitatea regională, în special viitorul coridor Grecia-Bulgaria-România, pe traseul Salonic-Kavala-Alexandroupoli-Burgas-Varna-Constanţa, cu o posibilă extindere către Republica Moldova. Ideea este să se creeze de-a lungul rutei respective o infrastructură modernă de transport, comunicaţii şi energetică, pentru a stimula relaţii economice şi politice între ţările participante, a anunţat BTA.