Sfânta Haritina a viețuit în timpul împăratului Dioclețian (284-305). Rămasă orfană de mică, ea a fost crescută de creștinul Claudiu. Dometie, dregătorul împărătesc, auzind că Haritina este creștină, a chemat-o la judecată înaintea tribunalului: «Este adevărat, tânăro, că fiind creștina tu însăți, îi mai înșeli și pe alții, ademenindu-i la credința ta profană?» Haritina a răspuns cu curaj: «Adevăr este că sunt creștină, dar minciună este că i-aș înșela pe alții; dimpotrivă, pe cei înșelați eu îi scot la calea adevărului, aducându-i pe ei la calea Domnului meu Hristos.» Pentru credința în Hristos a fost supusă la mai multe chinuri. A fost tunsă și i s-au pus cărbuni aprinși pe cap, dar a scăpat nevătămată. A fost aruncată legată în mare, dar Dumnezeu a scos-o la liman. Pentru că nicio pedeapsă nu a adus moartea asupra ei, împăratul a decis ca niște desfrânați să o necinstească pe fecioară. Sfânta Haritina s-a rugat ca Dumnezeu să-i ia sufletul înainte ca acele slugi să-i întineze trupul. Cum stătea îngenuncheată la rugăciune, sufletul ei a ieșit din trup și s-a înălțat în Împărăția Cerurilor.
