F.T.

Potrivit unei informări a IPJ Prahova, oamenii legii din Ploieşti l-au prins şi reţinut pe un bărbat care a comis trei furturi într-o singură zi.
«La data de 9 octombrie a.c., în jurul orei 15.00 – precizează reprezentanțíi IPJ Prahova -, polițiștii au fost sesizați de către un bărbat că i-ar fi fost sustrasă o borsetă în care se aflau 1.450 de lei și un telefon mobil, în timp ce descărca marfă la o adresă din municipiu, lăsându-și mașina de serviciu dezasigurată. În baza sesizării, au fost efectuate verificări pe raza municipiului, iar bănuitul, un bărbat în vârstă de 70 de ani, a fost prins pe strada Poștei.
Asupra acestuia au fost găsite patru telefoane mobile și o borsetă ce conținea 900 de lei.
În urma cercetărilor, s-a stabilit faptul că unul dintre telefoanele mobile aparținea unui tânăr în vârstă de 28 de ani, acesta fiind sustras din autoturism, când livra produse alimentare pe o stradă din municipiu, iar un altul fusese sustras dintr-un autovehicul lăsat dezasigurat pe strada Mărășești, tot în cursul zilei.
Bunurile în cauză au fost recuperate și predate persoanelor vătămate.
În baza probatoriului administrat, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, urmând ca azi (ieri-n.n.) să fie prezentat unității de parchet competente cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive”.
Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal ce are ca obiect comiterea infracțiunii de furt.