În data de 17 octombrie, importante forțe din cadrul IPJ Prahova au acționat pe șoselele din județ, pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere.
În acest context, potrivit unui comunicat de presă al IPJ Prahova, “în urma abaterilor constatate, au fost aplicate 158 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 47.300 de lei, 25 dintre acestea reprezentând situații în care conducătorii auto au încălcat limitele legale ale vitezei, 14 în cazul pietonilor care au fost depistați traversând neregulamentar, 14 pentru nepurtarea centurii de siguranță, 5 bicicliștilor pentru abaterile lor, iar restul pentru alte nereguli constatate. Au fost reținute 11 permise de conducere, dintre care cinci pentru neacordarea priorității de trecere vehiculelor care au acest drept, trei pentru conducere sub influența alcoolului, două pentru depășiri neregulamentare, unul pentru nerespectarea regimului legal de viteză și au fost retrase 11 certificate de înmatriculare, pentru diferite nereguli».