N.D.
În Ploiești a fost semnalată o nouă prezență a unui urs, pe una dintre străzile orașului. Potrivit unui anunț făcut aseară de către Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Prahova, la ora 21.17, animalul a fost văzut pe strada Drumul Serii, aflată în cartierul Bereasca, localnicii fiind avertizaţi prin mesaj RO-ALERT, iar la locul indicat s-a deplasat un echipaj SMURD. În legătură cu acest eveniment, în această dimineață, și Primăria Ploiești a transmis un comunicat de presă, prin intermediul căruia locuitorii orașului sunt informați despre demersurile întreprinse de autorități.”Având în vedere mesajul RO -Alert emis sâmbătă, 21 octombrie a.c., în jurul orei 21.00, de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova, despre prezența unui urs pe strada Drumul Sării din localitatea noastră, primarul municipiului Ploieşti, Andrei Liviu Volosevici, s-a deplasat, de îndată, în zona indicată, împreună cu echipa de intervenție constituită în acest sens, pentru luarea măsurilor ce se impun . Astfel, primarul municipiului a convocat un grup de lucru în vederea luării de urgenţă a măsurilor de intervenție imediată pentru prevenirea și combaterea atacurilor exemplarelor de urs brun asupra persoanelor și a bunurilor acestora, deplasându-se în zona indicată împreună cu reprezentanţii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Prahova. În cadrul intervenției, municipalitatea ploieşteană beneficiază de suportul direct al reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova, Poliţiei Locale Ploieşti, precum şi al reprezentanţilor Poliţiei Municipiului Ploieşti. Totodată, la solicitarea primarului municipiului Ploieşti, la acțiune participă și reprezentanții Parcului Memorial “Constantin Stere”, precum şi ai Asociaţiei Vânătorilor şi Pescarilor din judeţul Prahova, care au venit, astfel, în sprijinul autorităților locale cu logistică de profil, necesară în prevenirea și combaterea atacurilor exemplarelor de urs brun”, se arată în documentul transmis de municipalitatea ploieșteană. În acest context, reprezentanții autorității locale au mai precizat că monitorizează în continuare această situaţie, în acest sens ploieștenii fiind rugați ”să ţină cont de avertizările şi recomandările transmise în acest caz de către factorii implicaţi, singurul demers recomandat în situația în care sesizează un pericol fiind acela de a apela numărul de urgență 112”.
De adăugat faptul că, în urmă cu câteva luni, mai exact în luna august a.c., un urs a fost prins, la Ploieşti, pe amplasamentul rafinăriei Lukoil, acesta fiind tranchilizat şi relocat în altă zonă.