Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a precizat că România nu va achiziţiona „în cantitate extrem de mare” vaccinuri pentru care nu există interes la nivelul populaţiei, potrivit Agerpres.
În cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Palatul Victoria, Rafila a precizat că, teoretic, doar de la Pfizer ar mai trebui luate 27 de milioane de doze de vaccin anti-COVID.
„Sigur că aceste contracte, care se află încă în vigoare, instituie obligaţii pentru România, inclusiv obligaţii de plată. Negociem cu Comisia Europeană, care a reprezentat România, dar faptul că guvernele anterioare şi-au asumat aceste contracte prin memoradumuri semnate de fostul prim-ministru, domnul Cîţu, instituie aceste obligaţii pentru ţara noastră şi încercăm să găsim cea mai bună soluţie încât să ajungem la o înţelegere amiabilă care să protejeze resursele publice. Nu am un răspuns minune la chestiunea asta, însă am un răspuns asumat, că în niciun caz nu vom achiziţiona vaccinurile care sunt în cantitate extrem de mare şi pentru care nu există în momentul de faţă, şi probabil că nici în viitor, interes la nivelul populaţiei. Discutăm de cantităţi foarte mari de vaccinuri, doar de la Pfizer ar trebui să mai luăm teoretic vreo 27 sau 28 de milioane de doze de vaccin”, a spus ministrul.
Rafila a mai declarat că după venirea sa la Ministerul Sănătăţii au fost vândute 7,5 milioane de doze de vaccin în valoare de circa 150 de milioane de euro. El a menţionat că în perioada pandemiei Unifarm a cumpărat „foarte multe” materiale sanitare, iar „multe dintre ele nu erau corespunzătoare” din punct de vedere calitativ. Acestea există în continuarea în depozitele Unifarm şi au făcut subiectul investigaţiilor referitoare la modul în care au fost realizate achiziţiile în perioada pandemiei.
„Sigur că pe partea de anchetă penală nu pot să vă dau foarte multe detalii, dar este evident că s-au cumpărat. Acolo a existat un împrumut pentru Unifarm, în valoare de 1.150.000.000 de lei, care în mod evident, nu a fost folosit corespunzător, pentru că cea mai mare parte din materialele şi echipamentele achiziţionate de Unifarm se găsesc încă în depozite. Nu au putut fi folosite din cauza unor carenţe de natură tehnica şi a unor specificaţii care probabil că n-au fost cele corecte”, a spus el.
Acasă Actualitate Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila: Nu vom achiziţiona vaccinuri în cantitate foarte mare