În această seară, pompierii militari prahoveni acționează pentru stingerea unui
incendiu care se manifestă la pădurea din Valea Doftanei, în zona Barajului Paltinu.
Potrivit reprezentanţilor ISU Prahova, „flăcările se manifestă la litieră,
doborâturi și vegetație uscată, pe o suprafață de aproximativ 12000 mp. La locul
intervenției sunt 14 cadre care acționează în aceste momente pentru localizarea
incendiului.
Deplasarea a fost una extrem de anevoioasă. Tehnica de intervenție: barcă, două
autospeciale de primă intervenție și comandă și o autospecială de stingere”.