F.T.
În această perioadă, la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) «Şerban Cantacuzino» Prahova se află la cursuri practice de prim-ajutor SMURD un număr de 40 de tineri, aceştia fiind incluşi în programul «Salvatori din pasiune».
Potrivit unui comunicat al reprezentanţilor instituţiei, „cursurile sunt predate de către cei care au fost cândva doar aspiranți la poziția de «voluntar SMURD», iar acum sunt voluntari cu experiență, care au acumulat sute de ore dedicate salvării celor aflați în nevoie sau numeroaselor activități desfășurate în școli, licee sau alte instituții, răspunzând cu «prezent» ori de câte ori a fost nevoie de ei“. După cum ne-a precizat slt. Liviu Pipelea, purtător de cuvânt al instituţiei, din anul 2016 – când a demarat programul «Salvatori din pasiune››- şi până în prezent, la nivelul ISU Prahova au devenit voluntari activi peste 300 de tineri.