George Marin
Trofeul „Carpați” pentru Juniori s-a încheiat cu victoria echipei Egiptului, care a câștigat toate cele trei jocuri, ultimul fiind cel în compania echipei noastre naționale. O echipă română care – nu ne ferim de a o spune direct – a avut o evoluție nemulțumitoare. Caracterizarea aceasta nu o raportăm la nivelul evoluțiilor echipei câștigătoare a turneului, ci la realitățile demonstrate pe teren de „cam tot ce avem mai bun disponibil în acest moment”, după cum s-a exprimat antrenorul lotului român, suceveanul Vasile Boca.
Este de bănuit că totuși cineva din Federația Română de Handbal cunoștea valoarea fiecărei echipe invitate și a alcătuit programul competiției în așa fel încât echipa României să poată avea un traseu în creștere în ceea ce privește intensitatea meciurilor în succesiunea dorită. Socoteala de acasă s-a potrivit doar pe jumătate cu cea de pe parchetul sălilor din Ploiești și Brazi. Opoziția întâmpinată de reprezentativa noastră a fost în creștere. Însă, evoluția echipei nu a urmat aceeași linie.
Primul meci, cu Muntenegru, a fost rezolvat în prima parte mulțumită multor goluri marcate ușor, speculând bine situațiile de superioritate numerică și jocul fără portar al adversarilor. Din rezerva de zece goluri de la pauză s-a trăit în partea a doua, în care semnele că apărarea scârțâie au apărut. Și nici atacul nu a dat dovadă de prea multă inventivitate.
Al doilea joc, împotriva echipei din Macedonia de Nord, a demonstrat că apărarea a avut slăbiciuni și în anihilarea unui pivot foarte solid și îndemânatic în același timp. La reluare, românii au fost mai atenți la încercările de angajare ale acestui pivot, arătând și ceva mai multă agresivitate în încercările de a proteja propria poartă. Firește, situația a fost dictată și de evoluția scorului, favorabil adversarilor noștri până spre minutele 35 – 40. Ori că băieții noștri s-au apărat în linie, sau 5+1, ori că România a folosit o apărare mai avansată, mai departe de semicercul de șase metri, adversarii tot au găsit spații de pătrundere, uneori destul de ușor. În ceea ce privește acțiunile ofensive, aproape totul s-a bazat pe aruncările trimise de Codrin Dascălu, ori, dacă acesta a fost blocat în tentativa de aruncare, a preferat pasa sărită către extrema stânga. Cu succes, până apărarea adversă s-a organizat și a reînceput să facă să eșueze atacurile române prin pozițiile mai avansate ocupate. Nu a fost suficient că debuturile de reprize au arătat un joc crispat, au mai fost și destule ratări ale unor situații care se cereau transformate în goluri, poate și din lipsa concentrării. Ori din lipsa valorii, putem spune, raportându-ne la mai sus menționata afirmație a antrenorului Boca.
Ultimul meci, împotriva echipei egiptene, a fost unul care, cum spunea tot Vasile Boca, trebuie uitat. Da, au fost multe ratări din poziții sigure, certe pentru a înscrie. Chiar foarte multe. Am amintit în materialul de ieri că echipa noastră a marcat primul gol în minutul 10:49, la scorul de 0-5! Mai neplăcut a fost faptul că nu prea am văzut acțiuni construite, nu am văzut fantezie, și nici măcar spontaneitate individuală în rezolvarea situațiilor de atac. Ori, poate ochiul nostru nu este format pentru handbal. Mai ales dacă este să credem ceea ce ne-a spus Rudi Stănescu, deschizând un alt subiect deși întrebarea pe care i-am adresat-o se referea la evoluțiile celor trei portari: „Handbalul modern se bazează pe pătrunderi la semicerc. Nu o să mai vedeți prea des aruncări de la nouă sau zece metri”. Serios? Credem că un Dika Mem, de exemplu, este departe de a fi de acord cu această teorie. Sau, ca să ne raportăm la turneul abia încheiat, golgheterul turneului a fost chiar Dascălu, un „inter”! Or, ce ne facem cu Tamer Hassan Aly Ridwan (numărul 10, declarat și MVP-ul turneului), și Ahmed El Sabbagh (numărul 14), cei doi egipteni pe care i-am văzut efectuând aruncări din plonjon prin evitarea adversarului, ceea ce demult se numea aruncarea Hnat, după numele lui Virgil Hnat, cel care stăpânea perfect procedeul? Aceștia nu vor mai avea căutare în handbal? Nu contestăm că teoria emanată de fostul mare portar Rudi Stănescu poate va avea succes în viitor. Să ne ierte domnia sa, dar a explica multele goluri primite printr-o asemenea teorie devine rizibil. Bine, dacă nu mai aruncăm la poartă de la distanță, atunci trebuie să pătrundem la semicerc. Se poate contracara o pătrundere adversă spre semicerc de către un sistem defensiv cu apărători statici, imobili, așa cum deseori a fost prinsă echipa noastră? Cu siguranță că nu. Dar, la noi, totdeauna găsim mai degrabă explicații, chiar și nesolicitate, decât soluții.
Concluzia mai realistă a fost formulată tot de Vasile Boca: „Avem fluctuații foarte, foarte mari în joc. Trebuie să lucrăm mult mai mult la această parte a constanței în joc. Noi nu am avut un coordonator de joc care să poată da intensitate, să dicteze combinațiile, să venim cu soluții la ceea ce propune apărarea adversă”. Punând cap la cap afirmațiile făcute de Vasile Boca începem să ne întrebăm serios cam ce viitor se prevede handbalului masculin românesc. Cu speranța că vom duce măcar câțiva jucători de valoare către echipa națională de seniori.
Partidele echipei României:
România – Muntenegru 38-29 (19-9),
România – Macedonia de Nord 28-23 (12-13),
Egipt – România 36-25 (14-12).
Mâine vom reveni cu o scurtă apreciere asupra evoluției portarilor noștri.
Fotografii: Costin Alexandrescu
