Nicoleta Dumitrescu
Printre nenumăratele teme abordate de către politicienii de la putere, una dintre ele a revenit chiar ieri în discuție, fiind considerată mai mult decât de strictă actualitate. Este vorba despre reorganizarea administrativ-teritorială, necesitatea punerii ei în practică fiind apreciată chiar și de actualul ministru al Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Adrian Veștea, acesta declarând că susține ideea unei administrații mai suple, mai eficiente, cu mai puține unități administrativ-teritoriale. Și a adus și câteva argumente în susținerea reorganizării administrativ-teritoriale, unul dintre ele fiind acela că, de pildă, în România sunt aproape 200 de orașe mici și aproximativ 1.200 de comune care se confruntă cu o presiune financiară considerabilă, acestea fiind nevoite să apeleze la bugetul de stat pentru a putea face față costurilor de funcționare, din cauza veniturilor locale insuficiente, mai mult decât atât, în peste jumătate din administrațiile locale, veniturile nu reușesc să acopere nici măcar cheltuielile cu salariile, fiind un semn că multe dintre localități se luptă pentru a se menține pe linia de plutire.
Ideea reorganizării administrativ-teritoriale a României nu este una nouă, firește, aceasta mai fiind luată în discuție și pe vremea când la Cotroceni era Traian Băsescu, prin 2011 acesta susținând chiar necesitatea desființării celor 41 de județe, iar țara să fie împărțită în opt regiuni mai mari. S-a făcut vreun pas înainte în ideea punerii în practică a acestei propuneri? Nici vorbă, iar motive ar fi destule! În primul și în primul rând, niciun lider politic nu ar putea îmbrățișa, cu brațele deschise, o astfel de idee, întrucât asta ar însemna ca singur să-și taie craca de sub propriile picioare. În ce fel? Pentru că, de fapt, acum, mai mult decât oricând, administrația publică din România nu înseamnă județe, municipii și comune, ci înseamnă, numeric, cam câți primari, consilieri locali și județeni ori președinți de consilii județene au PSD, PNL, USR ori alt partid care a avut candidați la alegerile locale și i-a votat poporul în anii electorali. Or, cum să fie de acord partidele cu reorganizarea teritorial-administrativă, care ar duce mai ales la reducerea numărului de localități? Asta ar însemna, din start, și reducerea numărului de primari de orașe și de comune, în contextul în care, se știe, pentru partide, în anii electorali, primarii sunt principala forță de mobilizare a electoratului la urne, dar și principalul vector în a îndruma pentru a se vota, evident, cu cine trebuie!
Legat de acest mare sprijin dat partidelor de către primarii în funcție în anii electorali, acesta a fost recunoscut, implicit, mai ales atunci când în administrația locală s-a dat liber la majorarea lefurilor, susținerea politică fiind suplinită, după cum se știe, și cu alte programe de finanțare destinate tot…dezvoltării locale. Se plâng ulterior, tot primarii, că bugetul local este atât de mic încât nu mai au bani nici de plata salariilor angajaților, pentru plata facturilor la utilități ori pentru plata unor lucrări executate? Așa s-au plâns mereu! Însă, tot după cum s-a văzut, până acum, nicio primărie nu a intrat în faliment din cauza neachitării datoriilor, și asta din cauza faptului că, tot pe linie politică, de la nivel central ori ”de la județ”, administrațiile locale au fost ajutate cu fonduri, și ce fonduri! Și așa va fi și de acum încolo, pentru că nici administrație locală nu se poate face fără politică, și nici politică nu se poate face fără aleși locali. De aici și goana, înainte de alegerile locale, ca partidele să-și fure, unele de altele, primarii în funcție, pentru a-i pune drept candidați la următoarele alegeri. În fapt, când vine vorba despre bani și voturi, nimeni nu vrea să-și taie singur craca de sub propriile picioare!
