Procedura anterioară a fost anulată, din cauza unor abateri grave

V. Stoica

Consiliul Județean Prahova are probleme cu încă o licitație lansată în cursul acestui an, după procedura pentru studiul de fezabilitate destinat complexului medical din zona actualului spital județean, măcinată de nenumărate contestații. De această dată, este vorba despre achiziția serviciilor de elaborare a proiectului tehnic, a tuturor documentațiilor și a execuției lucrărilor de reabilitare, consolidare și… modernizare a Palatului Culturii din Ploiești, clădire monument istoric aflată în centrul municipiului.
La sfârșitul săptămânii trecute, CJ Prahova a relansat licitația, după anularea procedurii anterioare de achiziție, pentru ”abateri grave de la prevederile legislative” care ”afectează procedura de atribuire sau este imposibilă încheierea contractului”. Potrivit informațiilor din SICAP, publicate pe 28 septembrie, se arată că ”se impune anularea procedurii de atribuire”, în conformitate cu prevederile legale care spun că ” autoritatea contractantă are obligaţia de a anula procedura de atribuire a contractului de achiziţie publică/acordului-cadru în următoarele cazuri: c) dacă încălcări ale prevederilor legale afectează procedura de atribuire sau dacă este imposibilă încheierea contractului; din Legea nr. 98/2016 şi reluarea procedurii după refacerea Documentaţiei de atribuire”.
După parafarea contractului, estimat la 66,7 milioane de lei fără TVA, sunt prevăzute trei luni pentru proiectare și 24 de luni pentru lucrările propriu-zise, după cum se arată în documentația din Sistemul Electronic de Achiziții Publice.
Proiectul de restaurare a Palatului Culturii din Ploiești, pentru care a fost semnat un contract de finanțare prin PNRR, la finalul anului 2022, ”constă în lucrări de consolidare, modernizare, eficienţă energetică, aducerea la standardele tehnice a clădirii, și va avea ca rezultat un imobil modern, echipat cu tehnologii și facilități de ultimă generaţie, emblematic pentru urbea prahoveană, care va putea găzdui evenimente culturale și artistice de anvergură. Palatul Culturii din Ploiești este una dintre cele mai vechi clădiri din oraș, fiind construită în 1906 (n.n. – în 1906 au început lucrările, care au fost întrerupte pe perioada Primului Război Mondial și finalizate abia în anul 1933), la inițiativa regelui Carol al II-lea al României. Palatul a găzduit, de-a lungul timpului, mai multe instituții publice, dar și evenimente culturale și artistice importante. În prezent, clădirea se află într-o stare de degradare avansată, necesitând o intervenție urgentă pentru a fi restaurată și pusă din nou în valoare”, au precizat, la data semnării contractului de finanțare, reprezentanții Consiliului Județean Prahova.
O lungă perioadă de timp, jumătatea dinspre Halele Centrale a fost utilizată pentru funcționarea celei mai importante instanțe de judecată din Prahova – Curtea de Apel Ploiești, aripă aflată într-o stare de degradare continuă după mutarea sediului acestei instanțe în Palatul de Justiție, de pe strada Gheorghe Doja.