N.D.
Elevii ploieșteni care, în cursul anului școlar trecut, au câștigat premii la olimpiadele și concursurile aflate în calendarul Ministerului Educației, derulate la nivel național și internațional, au fost premiați de
Primăria și Consiliul Local Ploiești. Evenimentul, găzduit de Teatrul ”Toma Caragiu” Ploiești, a avut loc la sfârșitul săptămânii trecute, mai exact în ziua în care a fost marcată ”Ziua Educației”, municipalitatea păstrând, astfel, tradiția de a recompensa rezultatele obținute de către cei mai buni elevi ploieșteni și profesorii lor, în anul școlar trecut. Astfel, reprezentanții administrației publice locale au răsplătit, prin diplome de excelență și premii în bani, profesorii îndrumători și elevii ploieșteni câștigători ai competițiilor amintite, valoarea totală a premiilor acordate de către Primăria Ploiești fiind de 96.350 de lei. Cu acest prilej, au fost conferite și cele mai importante distincții pentru rezultatele obținute în anul școlar 2022-2023, astfel că titlul de “Profesorul anului” a fost obținut de către Vasile Ștefania Alexandra, profesor de neogreacă în cadrul Colegiului Național “Mihai Viteazul” Ploiești, iar cel de ”Elevul anului”, de eleva Bușagă Maria, de la Colegiul Național “ I.L. Caragiale” Ploieşti.