În Prahova, acțiune la Școala Gimnazială „Candiano Popescu” din Ploiești
F. T.
Potrivit unui comunicat de presă al Poliției Române, în perioada 6-12 octombrie 2023, la nivelul inspectoratelor județene au fost organizate mai multe acțiuni pe linia siguranței în școli, fiind derulate activități de prevenire și de informare, în cadrul a peste o mie de unități de învățământ preuniversitar.
În ceea ce privește Prahova, exemplificăm campania cu caracter informativ-educativ derulată în data de 12 octombrie de către polițiștii de proximitate ai Secției nr.1 de Poliție Ploiești la Școala Gimnazială „Candiano Popescu” din Ploieşti. „Discuțiile au fost purtate cu elevi ai claselor a VII-a și a VIII-a, care au fost informaţi cu privire la formele de violență în școală și în afara acesteia, limitele răspunderii penale, prevederile Legii 61/1991 privind ordinea și liniștea publice, modul de asigurare a bunurilor personale (în incinta şcolii şi pe traseul de la/către şcoală), riscurile utilizării platformelor de socializare, contactul cu persoanele necunoscute sau divulgarea de date cu caracter personal, precum și prevenirea portului fără drept de obiecte periculoase”, se menționează într-un comunicat al IPJ Prahova.