România îşi poate creşte venitul naţional de aproape trei ori în următorii 30 de ani, dacă va implementa măsuri pentru îmbunătăţirea rezilienţei la schimbările climatice şi pentru reducerea emisiilor de carbon, investiţiile necesare doar pentru dezvoltarea unui sector energetic decarbonizat fiind estimate la 356 de miliarde de dolari, până în 2050, echivalentul a circa 3% din PIB, susţin experţii Băncii Mondiale, în Raportul de ţară privind Clima şi Dezvoltarea pentru România (RTCD), lansat ieri, potrivit Agerpres.
Conform documentului, ţara noastră este foarte vulnerabilă la riscurile privind schimbările climatice, în special la inundaţii şi secetă. În acelaşi timp, economia României este relativ intensivă, bazată pe cărbune, cu o medie de 2,5 ori mai mare decât cea a Uniunii Europene (UE).
“În timp ce provocările legate de realizarea decarbonizării sunt considerabile, printr-un mix adecvat de reforme structurale, sociale şi economice şi investiţii eficace susţinute din fonduri publice, private şi europene, România îşi poate creşte nivelul de trai, atingându-şi în acelaşi timp obiectivele climatice”, a declarat Marina Wes, director de ţară al Băncii Mondiale pentru Uniunea Europeană.
Raportul de specialitate notează, totodată, că România este pe cale să îşi atingă obiectivul pentru anul 2030 de reducere a emisiilor cu 55% faţă de nivelul din 1990. În viziunea experţilor, cu peste 70% din consumul total de energie al României depinzând de combustibilii fosili, tranziţia energetică este esenţială.
În context, sectorul energetic, care cuprinde generarea de energie electrică, încălzire, transport şi producţie, reprezintă 66% din totalul emisiilor înregistrate în România. Acesta este urmat de agricultură (17%) şi industrie (12%).
«Pentru a atinge net zero emisii până în 2050, România trebuie să implementeze un program masiv de electrificare, care să înlocuiască consumul direct de combustibili cu energie generată din surse regenerabile. RTCD demonstrează că nivelul costului suplimentar al dezvoltării unui sistem de energie electrică mai verde şi bazat pe energie electrică regenerabilă nu creşte substanţial nevoile de investiţii. Creşterea eficienţei energetice a clădirilor, în special printr-o izolare mai bună, este, de asemenea, evidenţiată ca o investiţie esenţială», se subliniază în documentul citat. Raportul Băncii Mondiale oferă o cale sugerată către neutralitate climatică până în anul 2050, cu accent pe alte câteva domenii prioritare, pe lângă decarbonizarea sectorului energetic. Acestea includ: decarbonizarea sectorului transporturilor, optimizarea utilizării resurselor de apă, precum şi investiţia în capitalul uman şi în competenţe.
Analiza dedicată României reprezintă primul raport axat pe un stat-membru al Uniunii Europene, precum şi pe o economie cu venituri ridicate.