Ultima etapă din primul eșalon județean, a zecea, a avut drept ”cap de afiș” jocul dintre CSO Băicoi și CS Cornu, meci derbi care și-a respectat statutul, opunând două echipe bune, care au oferit celor prezenți un meci interesant. S-au impus gazdele, cu 3-2 (goluri Dănuț Iancu, Florinel Sandu și Cristian Gavrilă, respectiv Nicușor Filip și Nelu Bucă), echipa din Băicoi consolidându-și pozția secundă, în timp ce Cornu a pierdut “un pic” contactul cu podiumul, ocupat, în ordine de Văleni, Băicoi și Boldești – toate victorioase în această rundă.
Liderul CSO Vălenii de Munte s-a impus cu 3-0 la Comarnic, beneficiind și de două eliminări în tabăra gazdelor (Mușea Mihai și Adrian Marin), golurile lui Șerban și Ciobanu (2 reușite) consfințind victoria elevilor lui Iulius Mărgărit.
De remarcat ar fi și victoria la scor ”de tenis” a Vărbilăului, cu cinci goluri marcate după pauză în meciul cu CS Brazi (6-0) dar și, atenție, marea surpriză reprezentată de CS Berceni, care a reușit o victorie greu de anticipat, scor 2-0 cu Petrosport, primele puncte pentru cei din Berceni în acest sezon!
Iată rezultatele, etapei a 10-a:
CSO Băicoi – CS Cornu 3-2
CSO Boldești – Avântul Măneciu 4-1
AFC Brebu – FC Bănești 0-0
Unirea Urlați – CS Câmpina 0-1
Unirea Cocorăștii Colț – Petrolul 95 Ploiești 1-3
Triumf Câmpina (Progresul Drăgănești) – CS Mănești 1-2
CSO Comarnic – Teleajen Văleni 0-3
CSC Berceni – Petrosport Ploiești 2-0
CS Vărbilău – CS Brazi 6-0
Etapa viitoare, a 11-a, 13-15 octombrie
Petrolul 95 Ploiești – Progresul Drăgănești
CS Cornu – AFC Brebu
Teleajen Văleni – CSC Berceni
CS Brazi – CSO Comarnic
CS Mănești – CSO Băicoi
FC Bănești – CS Câmpina
Petrosport Ploiești – CSO Boldești
Avântul Măneciu – Unirea Cocorăștii Colț
CS Vărbilău – Unirea Urlați