• Anul trecut, aproape cinci mii de persoane au beneficiat de acest sprijin

N.Dumitrescu

Primăria Ploiești, prin Administrația Serviciilor Sociale Comunitare (ASSC), a anunțat că începând de mâine, 3 octombrie a.c., se demarează activitatea de înregistrare a documentației necesare pentru acordarea ajutoarelor pentru încălzirea locuinței și a suplimentului pentru energie, aferente sezonului rece 2023 – 2024.
Ajutorul este destinat populației în conformitate cu Legea 226/2021 privind stabilirea măsurilor de protecție socială pentru persoanele considerate drept ”consumator vulnerabil de energie”, fiind acordat pentru un singur sistem utilizat pentru încălzirea locuinței pe perioada sezonului rece și numai pentru locuința de domiciliu sau, după caz, de reședință.
Potrivit autorităților, formularul de Cerere – Declarație pe propria răspundere poate fi accesat online, pe site-ul http://asscploiesti.ro, secțiunea Serviciul Ajutoare Încălzire, Programe și Incluziune Socială sau poate fi pus la dispoziția ploieștenilor la: • Sediul Serviciului Ajutoare Încălzire, Programe și Incluziune Socială, str. Văleni nr.32 (în spatele fostului sediu SGU); • Centrele de informare pentru cetățeni și de recreere pentru pensionari din str. Măgurii, cartier Malu Roșu; str. Înfrățirii, cartier Vest; str. Mihai Bravu nr.214, bl.24B, parter, cartier Mihai Bravu; Aleea Strunga, cartier 9 Mai; la Sediul Termo Ploiești, str. Văleni nr.44; • Uniunea Asociațiilor de Proprietari Prahova, str. General Vasile Milea nr.1; • Alianța Asociațiilor de Proprietari Prahova, str. Baraolt nr.3, Sc. B, et.2, cam.4. În acest context, Primăria Ploiești a ținut să precizeze: ”Formularul de Cerere – Declarație pe propria răspundere se depune o singură dată, pe întreaga perioadă a sezonului rece, după cum urmează: până la data de 20 ale lunii, situație în care acordarea dreptului se va realiza începând cu luna respectivă; după data de 20 ale lunii, situație în care acordarea dreptului se va realiza începând cu luna următoare. Cererile și declarațiile pe propria răspundere se depun la sediul Serviciului Ajutoare Încălzire, Programe și Incluziune Socială din str. Văleni nr. 32 (în spatele fostului sediului SGU), după următorul program: luni nu se lucrează cu publicul; marți, între orele 8.30-16.00; miercuri, între orele 8.30-16.00; joi, între orele 8.30-16.00; vineri, între orele 8.30-14.00. Pentru a beneficia de ajutorul pentru încălzirea locuinței pe toată perioada sezonului rece noiembrie 2023-martie 2024, solicitările trebuie depuse până pe data de 17.11.2023.
Cererile și declarațiile pe propria răspundere, semnate și însoțite de actele doveditoare, pot fi transmise și electronic pe adresa de e-mail: aju@asscploiesti.ro. Orice modificare privind componența familiei, veniturile, domiciliul/reședința, schimbarea furnizorului se comunică în termen de 5 zile de la data la care a intervenit modificarea, printr-o nouă Cerere-Declarație pe propria răspundere, pentru modificarea cererii inițiale de acordare, care va avea atașate actele care justifică solicitarea de modificare”. Conform reprezentanților ASSC Ploiești, în sezonul rece trecut, aproape 5.000 de ploieșteni au beneficiat de ajutoare de încălzire, preconizându-se faptul că tot atâtea persoane vor depune solicitări pentru acordarea sprijinului financiar și pentru iarna care vine. Așa cum s-a mai precizat, și pentru anul acesta rămâne în vigoare lista bunurilor care conduc la excluderea acordării ajutorului pentru încălzirea locuinței și a suplimentului pentru energie, și anume: clădiri sau alte spaţii locative în afara locuinţei de domiciliu şi a anexelor gospodăreşti; terenuri de împrejmuire a locuinţei şi curtea aferentă şi alte terenuri intravilane care depăşesc 1.000 mp în zona urbană şi 2.000 mp în zona rurală, făcând excepţie terenurile din zonele colinare sau de munte care nu au potenţial de valorificare prin vânzare/construcţie producţie agricolă; autoturism/autoturisme şi/sau motocicletă/motociclete cu o vechime mai mică de 10 ani, cu excepţia celor adaptate pentru persoanele cu handicap sau destinate transportului acestora sau persoanelor dependente, precum şi pentru uzul persoanelor aflate în zone greu accesibile; mai mult de un autoturism/motocicletă cu o vechime mai mare de 10 ani; autoutilitare, autocamioane de orice fel cu sau fără remorci, rulote, autobuze, microbuze; utilaje agricole și de prelucrare agricolă ori de prelucrat lemnul; depozite bancare cu valoare de peste 3.000 lei, cu excepţia dobânzii; suprafețe de teren, animale şi păsări a căror valoare netă de producţie anuală depăşeşte suma de 1.000 euro pentru persoana singură, respectiv suma de 2.500 euro pentru familie.
Nu în ultimul rând, persoana sau familia care deține pe lângă locuința de domiciliu și o cotă parte dintr-o altă clădire, exceptând anexele sau dependințele, nu poate beneficia de ajutor pentru încălzirea locuinței, indiferent de mărimea cotei. Informații suplimentare și consiliere de specialitate pot fi solicitate direct reprezentanților Serviciului Ajutoare Încălzire, Programe și Incluziune Socială, la numerele de telefon 0749.149.966 sau 0749.149.969 sau prin e-mail: aju@asscploiesti.ro .