Autoritatea pentru Reformă Feroviară este contributor net la economia României, prima sumă de 290 milioane lei fiind rambursată la bugetul de stat din fonduri europene POIM (Programul Operaţional Infrastructură Mare), a declarat, pentru AGERPRES, preşedintele ARF, Ştefan Roşeanu.
“În contextul perioadei mai complicate din punct de vedere financiar, mai vine o mică veste bună de la ARF: începând de joi (n.n- 26 ocotmbrie a.c. )suntem contributori neţi la economia României. Primii 290 milioane lei au fost rambursaţi la Bugetul de Stat din fonduri europene nerambursabile POIM (proiectul de achiziţie a 37 trenuri Alstom)”, a spus Roşeanu. El a subliniat că, în contextul în care pentru funcţionarea ARF cheltuielile sunt sub 10 milioane de lei, eforturile angajaţilor autorităţii sunt pozitive atât pentru a aduce trenuri noi, cât şi venituri suplimentare la bugetul de stat.
“La sub 10 milioane de lei cheltuiţi pe an cu funcţionarea ARF, inclusiv pentru derularea activitatii de bază – guvernanţa serviciilor publice de transport feroviar de călători din România, eforturile colegilor mei sunt pozitive atât pentru a aduce trenuri noi, dar şi venituri suplimentare la bugetul de stat”, a afirmat preşedintele ARF. Cele 37 de rame electrice inter-regionale (RE-IR) sunt produse de Alstom Ferroviaria SpA la fabrica de la Katowice (Polonia) şi vor conecta capitala cu principalele centre urbane ale ţării. De asemenea, vor facilita şi conexiunile inter-regionale, contribuind la asigurarea mobilităţii, scăderea timpilor de călătorie şi îmbunătăţirea nivelului general al serviciilor publice prestate pentru transportul public pe calea ferată. Primul tren nou este pregătit să plece din fabrica Alstom din Polonia în data de 25 noiembrie, va ajunge în România şi va merge direct la Centrul de Testări Feroviare Făurei, potrivit directorului general al Alstom România, Gabriel Stanciu.
Rutele ce vor fi deservite de ramele electrice de lung parcurs sunt: Bucureşti Nord – Constanţa, Bucureşti Nord – Braşov – Arad – Timişoara, Bucureşti Nord – Braşov – Cluj, Bucureşti Nord – Braşov – Deda – Cluj, Bucureşti Nord – Braşov, Bucureşti Nord – Iaşi, Bucureşti Nord – Suceava, Bucureşti Nord – Galaţi, Bucureşti-Nord – Craiova – Târgu Jiu – Petroşani – Simeria, Bucureşti Nord – Craiova – Timişoara – Arad, Cluj – Timişoara, Cluj – Suceava – Iaşi.
Valoarea totală a contractului pentru achiziţia celor 37 unităţi electrice multiple şi serviciile de mentenanţă aferente acestora pentru o perioadă de 15 ani se ridică la un cost total de 2.421.771.878 lei, fără TVA. Finanţarea proiectului este asigurată din fonduri europene nerambursabile şi de la bugetul de stat.
Acasă Actualitate Autoritatea pentru Reformă Financiară anunţă că este contributor net la economia României