Un studiu recent a scos la iveală că adulții cu ADHD (tulburare de hiperactivitate și deficit de atenție) au un risc de aproape trei ori mai mare să dezvolte demență în comparație cu cei care nu au fost diagnosticați cu această afecțiune.
Studiul – prezentat de Hotnews – a inclus un eșantion de 109.218 adulți și a arătat că 13,2% dintre participanții cu ADHD au dezvoltat demență pe parcursul celor 17 ani de urmărire, în timp ce doar 7% dintre cei fără diagnostic de ADHD au prezentat această problemă.
Studiul recent a fost realizat cu ajutorul unui plan de cercetare care a urmărit un grup de persoane de la naștere și a avut ca scop investigarea relației dintre tulburarea de deficit de atenție și hiperactivitate (ADHD) la adulți și dezvoltarea demenței. Datele folosite în studiu au fost colectate din înregistrările medicale ale unei organizații non-profit din Israel, care, din punct de vedere legal, este obligată să ofere tratament medical fără a ține cont de detalii demografice sau afecțiuni preexistente ale pacienților. Astfel cercetătorii au reușit să minimizeze influența potențială a selecției incorecte a participanților în studiu, ceea ce ar putea afecta obiectivitatea rezultatelor.
Participanții la studiu erau toți cetățeni israelieni născuți între 1933 și 1952. La începutul studiului în 2002, nu aveau diagnostic de ADHD sau demență și nu se aflau sub tratament pentru aceste două afecțiuni. De-a lungul perioadei cuprinse între anii 2003 și 2020, participanții au fost urmăriți până când au primit un diagnostic de demență, au schimbat furnizorul de servicii medicale sau au decedat.
Diagnosticul de demență s-a bazat pe Clasificarea Internațională a Bolilor (ICD) și a fost stabilit de specialiști instruiți, cum ar fi psihiatri, neurologi sau geriatri. În mod, similar, ADHD a fost diagnosticat folosind aceleași ghiduri internaționale și a fost evaluat de profesioniști certificați prin utilizarea de evaluări neuropsihologice standardizate.
Echipa de cercetare a efectuat o analiză exhaustivă a factorilor care ar putea influența legătura dintre ADHD și demență. Au luat în considerare o serie de variabile, inclusiv caracteristicile demografice (vârsta, sexul și nivelul socioeconomic) ale participanților, afecțiunile preexistente și utilizarea de medicamente. De asemenea, au evaluat dacă persoanele erau fumătoare sau nu.
În privința afecțiunilor preexistente, cercetătorii au examinat aspecte precum obezitatea, depresia, bolile cardiace, bolile cerebrovasculare, boala Parkinson, migrenele și traumatismele cerebrale, deoarece acestea ar putea influența rezultatele studiului. De asemenea, au monitorizat medicamentele utilizate, inclusiv psihostimulantele.
Cercetătorii au efectuat 14 analize suplimentare pentru a verifica și valida rezultatele inițiale. Aceste analize au vizat diferite subgrupuri de participanți care ar putea prezenta riscuri diferite de demență. În plus, au utilizat o tehnică numită analiză de sensibilitate pentru a verifica dacă influența inversă (adică faptul că demența ar putea influența riscul de ADHD) ar putea afecta rezultatele studiului.
În final, această cercetare aduce în prim-plan importanța monitorizării adulților cu ADHD pentru a indentifica eventuale simptome de demență și aduce în discuție posibilitatea de a reduce riscul de demență la adulții cu ADHD prin îmbunătățirea abordărilor preventive și terapeutice.
Tratamentele pentru ADHD variază în funcție de persoană și vârstă, dar în general, includ o combinație de medicamente și terapie comportamentală.
Demența este o tulburare cognitivă care afectează funcționarea zilnică a milioane de oameni din întreaga lume, cauzând dizabilități. Pe măsură ce populația globală îmbătrânește, se așteaptă ca incidența demenței să crească. Cu toate acestea, cercetările privind factorii de risc care influențează această afecțiune sau modul în care poate fi prevenită eficient sunt relativ limitate.
Demența este o afecțiune caracterizată prin deteriorarea progresivă a funcțiilor cognitive și a abilităților de gândire, care afectează semnificativ capacitatea unei persoane de a funcționa normal. Manifestările demenței pot varia de la o persoană la alta, dar există câteva simptome comune: Pierderea memoriei: una dintre cele mai evidente manifestări ale demenței este dificultatea celor afectați de a-și aminti informații, nume, evenimente recente sau chiar detalii personale importante; Dificultăți de gândire și raționament: persoanele cu demență pot avea dificultăți în a lua decizii, în rezolvarea problemelor sau în urmărirea unei conversații coerente. Abilitățile lor de raționament și judecată pot fi afectate;Confuzie: pacienții cu demență pot avea probleme cu orientarea în timp și spațiu, neștiind unde sunt sau în ce perioadă a vieții se află. Acest lucru poate duce la anxietate și frică; Dificultăți în comunicare: limbajul și capacitatea de a comunica pot fi afectate. Persoanele cu demență pot avea dificultăți în găsirea cuvintelor potrivite sau în exprimarea gândurilor și ideilor;Schimbări de comportament: comportamentul unei persoane cu demență poate deveni imprevizibil. Pot apărea schimbări de dispoziție, agresivitate, agitație, retragere socială sau apatie; Dificultăți în desfășurarea activităților zilnice: persoanele cu demență pot avea probleme în îndeplinirea sarcinilor de bază, cum ar fi îmbrăcatul, hrana sau igiena personală; Scăderea coordonării motorii: mișcările pot deveni mai dificile și nesigure, ceea ce poate duce la risc crescut de căderi și accidente.
Cele mai cunoscute tipuri de demență includ boala Alzheimer, demența vasculară, demența cu corpi Lewy, boala Pick și demența frontotemporală.
Printre factorii considerați a fi asociați cu un risc crescut de demență se numără nivelul scăzut de educație, lipsa activității fizice, fumatul, diabetul, hipertensiunea și depresia. Studiile epidemiologice privind riscul și observațiile clinice indică, de asemenea, posibila influență a sindromului ADHD la adulți. De exemplu, pierderea memoriei este un simptom întâlnit atât la ADHD la adulți, cât și la demență. Specialiștii consideră că sindromul ADHD la adulți reprezintă o afecțiune distinctă față de sindromul ADHD la copii.
Sindromul de hiperactivitate cu deficit de atenție (ADHD) este o tulburare de dezvoltare care apare în copilărie, înainte de vârsta de 7 ani, iar simptomele pot persista inclusiv la maturitate. Se manifestă printr-o combinaţie între hiperactivitate, comportament dezordonat şi lipsă de concentrare a atenţiei, incapacitate de utilizare corectă a deprinderilor, nelinişte, impulsivitate.
În cazul sindromului ADHD la adulți, poate fi observată neglijența și lipsa de atenție la detalii, începerea de sarcini noi înainte de a le termina pe cele vechi și abilități organizatorice slabe. Totodată, există o incapacitate de concentrare sau prioritizare, pierderea continuă a lucrurilor, numeroase episoade de uitare, neliniște și lipsă de vlagă. ADHD la adulți înseamnă și dificultăți în a păstra tăcerea, răspunsuri nepotrivite, ieșite din context și constanta întrerupere a discuțiilor celorlalți, schimbări de dispoziție, iritabilitate și temperament energic.
Există atât incapacitatea de a face față stresului, cât și control redus al furiei, nerăbdare extremă, asumarea de riscuri în activități, adesea cu puțin sau deloc respect pentru siguranța personală sau a celorlalți – de exemplu, comportament periculos la volan.
Toate aceste simptome trebuie să fie persistente cel puţin în ultimele 6 luni pentru a se putea stabili acest diagnostic.
Studiile anterioare care au investigat legătura dintre ADHD la adulți și demență au fost incerte. Unele au găsit asocieri semnificative între cele două tulburări, în timp ce altele nu au identificat nicio legătură.
